Ajut-o cum putini stiu sa o faca.

- Nu te uita la ea! Fii discret si prefa-te ca nu o vezi! Ca nu ii observi zambetul fortat. Ca nu ii auzi suspinele izvorate din cel mai ascuns ungher al inimii sale. Las-o sa-si planga pustiul. Sau poate prea-plinul. Nu te ingramadi asupra ei cu aburi de caldura ce azi ii poti oferi, dar poate maine nu. Impinge-o prin lipsa unei maini intinse catre ea sa-si adune puterile singura. Singuratatea da putere. Nu-i permite sa cada mai jos de atat, imbratisand-o trandru si oferindu-i spre cumparare iluzii ale unei apoteoze mereu satisfacatoare. Nu-i arata ca este cineva acolo pentru ea, nu o insela spunandu-i ca mereu se va gasi asa ceva pentru ca stii prea bine ca nu e adevarat. Ca ar fi o minciuna sfruntata. Invat-o sa nu se complaca in scufundari prelungi printre realitatile biciuitoare. N-o obisnui sa fie o carpa, mereu tanjind dupa ajutor, dupa un sprijin consistent. Ajut-o prin distanta. Cu siguranta astfel, de cate ori va fi atinsa de lovituri felurite si de cate ori se va putea ridica singura dintr-o mocirla in care a ajuns involuntar, va multumi din suflet oamenilor si momentelor care au transformat-o in stalpul de otel. Atunci vei fi facut cu adevarat un bine incomensurabil. Vei fi pus o caramida la constructia apasatoare si deloc usoara a unui caracter puternic. Ii vei fi dat o bucatica de tarie in lupta cu ce o inconjoara. Perspectiva inseamna atat de multe. Pe cat de multe inseamna sa stii sa lupti cu indarjire sa revezi marginile luminoase ale prapastiei, atunci cand altii, delasatori, se "multumesc" sa scoata din toti rarunchii urlete disperate in incercarea de a strabate intunericul strafundurilor.