Mi se aseaza incet toamna pe curbura umarului drept. Imi zambeste prietenos si imi ia in primire fiinta ce i-a dus indelung dorul. Ii intorc privirea galesa si nu ma satur sa ii privesc trupul perfect de felina. Mi-a lipsit rastimpul petrecut cu ea langa o ceasca de ciocolata calda, intocmai cum mi-au lipsit lumanarelele aprinse pe acel pervaz alb. Guri de aer proaspat, nici prea cald si nici prea rece, pulovarase subtiri si colorate aruncate in treacat peste umeri de fiinta fericita. Doamne...oare pulovarasului de azi nu ii pocnesc nasturii la cata fericire se perinda prin labirintul ce-l reprezint? Parc-a trecut ceva timp de cand n-am mai simtit nevoia sa laud intr-atat un suflet de prin preajma mea ..E cald si bine..e toamna... si zambet... si-o lacrima de fericire in coltul migdalei cu centrul de un negru sclipitor si limpede.
Bun venit, toamna! Cand mi-o fi mai rau ...sa imi fie asa de bine ... :)
