Pierduta intre foi, cuvinte si miros de sange, caut soarele de iarna. Ma spal neincetat. Arunc nemasurate cantitati de sare si doare. Doare spatele inconvoiat de stres si ploi si clima. M-am saturat de zgomotul pretentiilor ce se lovesc de podeaua creierului meu. Am obosit sa ascult conditii si universuri paralele, violandu-mi timpanele cu cea mai apriga brutalitate.
Azi dimineata am ridicat un iglu. Am luat o patura subtire in brate si m-am ascuns acolo. Am mirosit frigul, mi-am spus in liniste ce-aveam de amintit si-am expirat puternic. Mi-am linistit vocile intr-un orgasm ametitor si am iesit. Am dat un sut castelului de gheata si-am redevenit eu.
Acum sunt obosita. Atat de obosita. Imi voi ascunde demonii in negrul unui nor aducator de furtuna si ma voi culca, intocmai ca cel mai luminos inger. Adanc. Tot mai adanc si zgomotos.
