Azi e despre
poezie.
Despre poezie,
curmalele preferate şi o cafea bună.
mi-ar plăcea să
spun că e doar despre atât,
dar e despre
mai mult.
mereu e despre
mai mult când ea poate mai mult,
când e stare de
alertă,
în suflet şi
mansardă
şi ţară şi
grădină
şi macro şi
micro
şi moaşta pe
gheaţă cu TINE!
Şi nu-i doar
despre atât că-i marea agitată zilele acestea...
de dor, de
incertitudine, speranţă şi imbecilitate.
Valuri-valuri
imaginaţie, playlist-uri, un ghemotoc de profan şi un munte de râvnă şi
speranţă dansează feroce, izbindu-se de stabilopozi ca pentru ultima oară ...
în feminin nu-i
niciodată "doar atât",
"doar despre atât",
se prăjesc încet
şi nepermis sinapse
şi-aş vrea să
spun că este o excepţie alunecată-n calendar [Nu minţi! Te minţi pe tine!];
şi-aş vrea să
spun că-s firimituri de haos peste un echilibru destul de bine conturat,
dar aş minti
... [Nu minţi! Te minţi pe tine!];
şi perna m-ar
certa.
Ştii, e tare
certăreaţă doamna. Da-mi place de ea. Că e acolo. Mereu! Aşa nărăvaşă cum e ea!
(şi parcă de dispariţii-s cam sătule papilele)
_mă ceartă mereu
când încerc să mă culc nesinceră,
mă trosneşte ca
maşinuţele buşitoare la un bâlci supra-aglomerat,
amintindu-mi în
derapaj că frâna totuşi funcţionează,
doar că-i utilă
aia de motor,
nu aia de muiere
începătoare în ale condusului ...
de autovehicul,
de sentimente spre ghenă, de curmale spre gură
şi uneori de şerveţel
spre colţuri,
împiedicând
saliva să scurgă din mine
tot ce mai
vreau (bolnăvicios) să stea;
rămăşiţe de
sentiment, de iluzie, de măcinare la o moară defectă parcursă-n gonete de
şoareci înfometaţi, dornici de fericiri temporar hormonizate.
(...)
Dar portu-i
plin,
toate
angrenajele au andocat forţat şi ascultă ultimele indicaţii înainte de fi lăsate
singure să-şi gestioneze timpul, analiza,
zilele neutralizate
treptat de vid,
de indiferenţă
de lupte
interioare
şi de curmale
toxice (unic aliment zilele acestea) ce poluează involuntar ceruri cu-n soare ce
se zbate în metastază.
Vezi tu, se
zbate lumina să-şi facă culcuş în scurt-metrajul despre îngeri şi demoni ...
dar intimitatea
norilor ce vor să-şi fumeze creierii pe-o canapea de catifea - cu broboane de
rouă alunecând pe rotunjimi direct din în suflet,
scurgând agale
nevoi pe cioturi de miocard -
trosneşte
soarele ca o femeie ieşită din minţi în faţa unui bărbat ce a transpus-o în
paroxism.
e carantina-n
haos
... sau haosul
e-n carantină şi aş spera pentru toate vapoarele doar la mai bine,
să prindă de
pupă sau proră sau de ce-a mai rămas din ele un dram de speranţă, de voinţă şi
puţină trezire.
Un dram de
recunoştinţă că (acasă) în port pernele-s semi-moi, aşa cum a recomandat
doctorul.
Şi înc-un dram
că nu au prins o pernă din lotul acela,
uneori de
greutatea unei roţi imense de parmezan deasupra unei furnici,
mirosind a scenarii de filme bolnave ce-ar
merita un Oscar pentru cele mai frumos puse în scenă daune,
alteori de lejeritatea unui fulg în bătaia
brizei.
(...)
[Discuţie între curmale fără somn,
după o intersectare incomodă în sufrageria comună:
- Iar n-ai somn, prinţeso?
- Am venit să-mi vizitez cocorii din
origami, să le spun că nu mă las,
că nu-i las singuri. Cât încă pot.
Nu mai e mult pân' la
1000.
- Dar de ce le spui asta în fiecare
noapte? Sunt grei de cap?
- Nu. Dar poate o să fiu eu. Încă-mi
lasă portiţă Alzheimer-ul să am grijă, să sper (vicleanul!),
îmi lasă încă amintiri de rumegat,
speranţe de sperat,
franjuri de carpete de pieptănat ...
Uita-m-ar să mă uite!
- Eşti nebună!
- Nu, zi zău! Dar ţi se pare
cumva că tu eşti la vreun hotel la băi, la relaxare şi nu în acelaşi loc până
la ultima suflare? Şi fii rea mai în surdină! Nu vreau să-mi sperii stolul de
cocori şi să îmi zboare ... Nu mai e mult pân` la 1000!
- Dar nu-i mai răsfăţa atât! Găseşte şi tu altceva de (iubit) făcut!
Dă-le în mama lor de speranţe, îţi vor mânca interiorul de nu vor mai lăsa nici
sâmburele din tine, prinţi!
- Vezi-ţi de sâmburele tău! - Noapte
bună, cocorii mei! Mă întorc dimineaţă. Nu mai e mult pân' la 1000. ]
(...)
_O nouă noapte adormind în zori,
mirosind a parmezan,
cu perna ce face mişto jucându-se fără
pauză cu telecomanda de la draperii:
-
spre
interior - spre exterior - spre interior - spre exterior -
, trăgându-le peste tot ce nu înţelegea
clătita dinspre partea oraşului unde inima nu bătea corespunzător,
dar totuşi viaţă mai era acolo,
în ea,
căci tremura uşor sub pleoape,
zbătându-se sub căldura ei,
presărând ventuze să amintească
undeva, cândva, când Alzheimer-ul va lovi brutal, că a fost atât de aproape.
Dar a ales cerul poluat,
în detrimentul strigătului la lună în
haită (mini-haită de doua curmale - calitate superioară împreună - mediocre separate. Exact ca ființele umane).
Listening to: Dacă simţi ritmul poţi fredona ...