Optimism, căci oricum pentru toţi se va lăsa cortina.

Dacă ţi-e teamă de spitale, dacă ţi-e milă de oamenii din ele, dacă îţi blochează simţurile mirosul din ele, dacă îţi sfâşie sufletul vederea anumitor persoane, înseamnă că nu ai fost niciodată în vreo clinică pentru bolnavii de Alzheimer. Nu ai privit neputincios în faţa unor spectacole sumbre, în care actorii sunt rudele-vizitatori nerecunoscuţi şi pacienţii - suflete şi minţi deconectate de realitatea terestră. Nu ai simţit un gol în stomac, vizitând chiar tu o rudă apropiată în rolul sufletul deconectat, zugrăvit în fraza anterioară. Nu ai avut lacrimi pe care nu le-ai lăsat să curgă, pentru că agitaţia ta interioară ar însemna un declic posibil fatal pentru sufletul pierdut oricum din faţa ta. Când nu mai eşti nepoată, ci fata plătită de familie să aducă mâncare şi haine curate zilnic, când nu mai eşti fiică, ci o cunoştinţă de la fostul serviciu sau poate una dintre acele multe doctoriţe care te vizitează zilnic, când nu mai eşti familia, ci doar nişte femei binevoitoare, atunci ştii că peisajul poate fi cu mult mai dureros şi întunecat decât în spitale. Ştii că nu mai există cale de întoarcere şi încet-încet, te pregăteşti pentru final. Te pregăteşti în interior, pentru că masca trebuie să rămână una de om puternic în faţa familiei, căci ei sunt chiar mai jos ... sunt chiar mai moi, căci legătura e cu mult mai adâncă, mai sedimentată... Sunt ani mai mulţi, sunt momente nenumărate care într-o clipită se vor şterge ... Şi atunci înveţi iar ... şi iar că trebuie să trăeşti, să te bucuri, să iubeşti, să râzi, să respiri viaţă bună. Totul e un şir de lecţii pe care le vedem, le înţelegem, le memorăm, mai mult sau mai puţin. S-avem curaj, zic, altfel nimeni nu va avea pentru noi.

Dorinţi nemărginite plantând într-un atom.

Varsă-mi nemărginire în urechi, iubită mare. Varsă-mi linişte în suflet, iubită mare. Varsă-mi nelinişte în sânge, iubită mare. Valuri, valuri  să-ţi izbeşti de ochii-mi înlăcrimaţi. Mi-ai lipsit. Ca naiba. Îmi izbesc palma de tine pentru a simţi cât mi-ai lipsit, pentru a te simţi certată şi pusă la colţ. Să-ţi fie ruşine că nu vii şi tu în vizită la mine! Dar te iubesc. Că cică asta e iubirea, să iei pe cineva/ceva cu tot bagajul. Să nu-i laşi valiza la uşă, că atunci cică nu mai e iubire. Se spune că ar fi doar egoism. Oricum, totul e egoism. Dar cică acela cu strădanie arată  mai bine pe lista finală de fapte bune. Mmmmm....!!! Nu m-aş putea opri din a te iubi.  Iubesc mirosu-ţi sărat, îţi ador aroma de iubită mereu la fel, mereu divină. Iubesc atingerea-ţi făr` de cusur. Nu aş putea trăi un an fără să mă dezbrac şi să mă pierd în braţele-ţi atotcuprinzătoare. Să-mi trăieşti, mare iubită! Să nu mi te evapori niciodată, indiferent cât jigneşte omenirea prin poluare planeta asta. 

La multi ani!

Pentru copilul fericit din mine, pentru femeia împlinită din mine, pentru sufletul ce glisează uşor printre vârste diferite, momente şi persoane dragi sau mai puţin, închin o cană de lapte cu cacao. 

Zâmbete largi, râsete psihotice, sfârcuri întârite şi dansuri în tălpile goale. 

Te iubesc, eu-le! 

The Second Waltz.

O vedeai coborând în fugă treptele teatrului, ţinând cu o mână gluga pentru a nu aluneca, iar cu cealaltă strângând paltonaşul pe lângă corpu-i zgribulit. Intrase la teatru pe soare şi ieşea în cu totul alt anotimp. Se simţea fericită,împlinită. Simţea un nou val de căldură, de bucurie în trupu-i ce tocmai asistase la o rupere de cotidian extatică. Se străduia să ocolească bălţile deja formate, pentru a-şi proteja pe cât posibil pantofii cei noi, de piele întoarsă şi se gândea la căldura maşinii ce urma să-i alinte în câteva minute carnea străbătută sub fustă de rafale de vânt. 

Căldură în maşină, aromă de pepene, un şal satenat aruncat neglijent pe umeri şi o muzică plăcută destul de tare. Să conducă noaptea, pe ploaie, cu muzica dragă în timpane o aducea atât de aproape de o umezeală delicioasă, sub fusta neagră, mulată. Se simţea bine, zâmbea, cânta la semafor, atrăgând zâmbetul unui domn, posibil trist înainte de vederea ei. Nu îi mai păsa de nimic, se lăsa să alunece pe şoselele ude, sub luminile calde, galbene şi visa departe. 

PS: Dor de bine. Dor împlinit. Bine regăsit. Misiune îndeplinită. 

PPS: Teatrul te poate arunca într-o altă lume, fără măcar să simţi câte planete ai depăsit, fără să fii luat de radar, în doar 3 ore. Casanova, meriţi un gând de bine trimis de la un suflet cald. Sper totuşi să nu te răsuceşti în mormânt pentru atâtea minore dezamăgite :). 

La dracu`! Şi atât.

 Visează  ca o naivă că dacă iubeşti, vei fi iubită la fel. Visează ca o naivă că dacă îţi doreşti ceva, lucrurile vor sta exact în acel fel. Visează în modul cel mai pueril că dacă vei avea nevoie să îi pese, nevoia ta va fi împlinită. Visează ca o naivă că nu îl va durea în fund, că nu te va lăsa pe loc secund pentru o ocupaţie de minut. Visează şi vei cădea în nas. Visează că va înţelege, că va deschide ochii către sufletul tău. Visează şi te va durea. Visează că va simţi, că va vedea ce îţi lipseşte. Visează că îşi va aminti ce l-ai rugat să nu-ţi lipsească şi vei vedea cum e să îl lase rece. Visează să fie vară, dar tot iarnă va fi.