Moşule, eu te aştept.

Pentru că nu mai am răbdare.

Click pentru o gură de paradis.

Ajung acasă frântă. Trântesc geanta pe scaunul obișnuit, trenciul în cuier și îmi scufund fața în palmele pline cu apă rece. A fost o zi epuizantă. Oameni de factură îndoielnică, dulciuri ieftine servite aniversar de colegi prea zgârciți proporțional cu venitul  lor, ședințe la care supraviețuiești doar dacă ți-ai antrenat destul de bine poker face-ul încât să pari un ascultător captivat și întru totul de acord cu inepțiile debitate, caserole în care stă izolată o dietă sfidată cu îndârjire și o cană imensă cu lapte și 3 în 1. Singura doză de satisfacție într-un morman de lehamite.  Azi clar nu vreau să fiu aici. 

Dar doamne ce bine e acasă! 

Departe de mediocrul umanului profesional, proiectez o lună decembrie de vis. Oamenii apropiați atent selecționați, surprizele deja programate și atent organizate, cana de lapte cu ciocolată caldă în mâna ce se sprijină obosita pe pantalonii pufoși  de casă - gumă de şters pentru ziua de 2 lei - și visurile legate de tot ce urmează. 

***

Mmmmm surprize, cadouri, bradul de Crăciun ce va înveseli chiar și cea mai rece bucată de gresie din sufragerie, zâmbete, liniște, culori, decorațiuni, ciocolată caldă și atât de mult spirit de sprijin și veselie incandescentă.

***