Ea este Cana mea .

Sunt in fata canii mele de lapte, aceea de toate zilele.Nu as rezista fara ea. E printre putinele elemente despre care ai certitudinea ca vor fi si maine acolo, despre care stii ca nu pot tipa, nu-si pot varsa nervii pe tine, nu te pot acuza de nimic ( mai ales de lucruri pe care nu le-ai facut, dar e atat de dulce descarcarea).Pur si simplu imi ador cana .

O am de atatia ani, si desi am primit altele mai noi si poate mai frumoase, parca tot ea ma atrage cand se deschide usa dulapului. Designul lasa de dorit , in principiu. Plina de ceainice si de “I like tea”..elemente care daca ar disparea maine , pe cuvant ca nu m-ar interesa…cana mea ramane , totusi, una deosebita. Ea e alba , iar toarta ei galbioara. E asa scumpica incat iti vine sa o pupi crezand ca e un pui.

Dar stiu eu secretul ei. Hehe , doar e cana mea, cum sa n-o cunosc ?! Prin toarta ei de culoarea unui pui mic si dulce, se uita ostentativ la mine din dulap : “ Sper ca ai de gand sa ma iei de toarta, nu degeaba am colorat-o. Oamenii civilizati tin canile de toarta, sa nu cumva sa te atingi de altceva ca sun la 112” . Ma bufneste rasul si acum cand imi dau seama ca emit o intreaga teorie a unei simple cani pentru altii. Dar te asigur, nu e o simpla cana, e cana mea! Si educata pe deasupra !...

Uf, cat mi-esti de draga !