Ma simt epuizata.Da, asta e cuvantul.Secatuita de puteri. M-a daramat complet ziua de astazi si e doar ora 14:00. Imi simt ochii grei care urla din dorinta de a se inchide, dar eu urlu si mai tare ca nu vreau sa dorm, vreau sa traiesc ! Ma simt de parca as fi plans zile in sir si nu e chiar asa..nu am plans chiar atat de mult...
Cred ca ma simt obosita si pentru ca nu reusesc sa ma odihnesc bine noaptea. Pentru ca desi ma bag in pat destul de devreme adorm foarte tarziu si chiar si atunci cand adorm in cele din urma, visez suficiente tampenii sau lucruri intense care sa imi agite somnul. Asa incat eu dimineata tot obosita ma simt. Bine macar ca am terminat sesiunea. Asta da, e o reusita. Ma rog..sper sa nu se adevereasca vorba "m-am innecat ca tiganul la mal" avand in vedere superbissima profesoara si superbissimul examen dat de catre aceasta . In fine, ce o fi o fi.
Ma simt atat de coplesita de tot ceea ce se intampla in jurul meu incat nici macar nu realizez ca am o saptamana de vacanta ce ma asteapta special pentru a ma odihni. Cred ca imi e teama ca nu o sa reusesc. Simt o stare de anxietate combinata cu tristete, dar si cu indiferenta, cu profunzime, dar si cu atata superficialitate. Doamne, ma simt ca o enigma, dar una din acelea care dau multe batai de cap. De ce o astfel de enigma? Pentru ca..la naiba...nici macar eu nu reusesc sa ma descifrez, nici macar eu nu simt ca am puterea sa ajung la o concluzie certa, nu doar la niste stari schimbatoare de la ora la ora ce nu imi bulverseaza doar sufletul, ci si putinul creier ramas odihnit dupa o sesiune absolut infioratoare.
Realizez ca nu am nici un fel de coerenta in ceea ce spun, iar daca nu am asta este doar pentru ca oglindesc de data asta perfect in cuvinte gandurile mele si pentru ca nu mai vreau sa le dau o forma draguta doar ca sa sune bine, ca sa sune literar...asa de blog , sa spunem. Scriu cu o viteza incat ma uimesc si pe mine...hmm..si asta nu e nici macar un sfert din viteza cu care alearga gandurile mele.Aproape ca ametesc, dar continuu si la sfarsitul postului, tot ce o sa fac va fi sa corectez greselile de gramatica pentru ca, dupa cum stii, sunt alergica la lipsa de cratime acolo unde este absoluta nevoie de ele, la lipsa de 2 " i" etc etc. Nu prea gresesc eu pentru ca, sa nu uitam, desi am probleme, ma doare capul, mi se rupe sufletul, mi se descompune creierul, eu raman o perfecta deci...sa nu ne pierdem simtul umorului chiar daca postul asta e tare emonel asa din fire.
Revin la suflet..Revin de fapt la o discutie cu mama de la masa, care aproape mi-a demontat si ultima farama a unui pilon de sustinere pe care il mai simteam, cat de cat, in preajma mea. Mi s-a rupt sufletul cand a bufnit in plans, mi s-a rupt sufletul si mai tare cand m-a facut inca o data sa realizez cat poate iubi fericirea mea si m-a sfasiat cu adevarat cand a trebuit sa recunosc ca " da domne, are momente in care ma citeste atat de bine, incat as insera`o drept cip in interiorul meu, pentru ca, cu siguranta ( scuze cacofonia, dar nu suport cuvantul "deoarece" ) mi-ar fi mai usor sa iau anumite decizii astfel " . Acele cuvinte " eu tin tare mult la baietelul asta" pur si simplu au pus capac. Le-am resimtit ca o secure ce nu vine sa taie in gluma ananasul de pe capul unuia si sa ii zgarie putin pielea capului ( cum sa faci frate asa ceva la o emisiune in direct, fara sa asiguri securitatea corporala a invitatilor ?! Tuamne..Danutz S.R.L...pana si titlul spune totul ), ci una care vine sa desparta un corp omenesc perfect in doua...taiand de la cel mai lung fir de par pana atinge podeaua..fara mila, fara nici o secunda de ezitare, ci doar cu o dorinta insetata de a rapune.
Mda..si am inceput sa plangem amandoua la masa, exact ca doua prietene foarte bune, ce isi stiu foarte bine durerile una alteia, si care simt nevoia sa planga impreuna pentru a se descarca, pentru a imputina povara ce atarna in spate intocmai cum pui aproape o casa intreaga in spatele unui asin si ii arati drumul, doar ca..eu sunt om si n-am rezistat .Am izbucnit in plans, desi nu imi doream asta, desi am luptat din toate rasputerile sa evit asta. Am vrut sa fiu tare, am vrut sa ma tin tare cat mai mult posibil , dar...
Sunt om, sunt varsator, sunt eu..aceea gogoasa care plange si cand se uita la serialul Lassie la televizor desi are 20 de ani, sau care plange si cand vede un cal obosit pe marginea drumului...Si eu speram sa rezist fara sa plang..Haha..am incercat sa ma mint singura ca pot..dar vezi tu ?! Oricat de puternic esti, oricat de implacabil vrei sa pari chiar si in fata ta, ai un suflet acolo deep inside, care nu poate ramane ca o stana de piatra in fata atator momente, secvente, sentimente, oameni ce au trecut prin viata ta..
Revin la ideea de baza. Ma simt epuizata. Simt ca obloanele mele cedeaza si pur si simplu simt nevoia sa ma duc sa imi turtesc pernuta cu Winnie the Pooh si sa dorm un somn care sa ma odihneasca si pe mine, intr-un final.
Nu e nimic coerent, logic sau vreo alta trasatura a ratiunii mai sus. Sunt ganduri, sentimente aruncate aici exact asa cum se dau de`a berbeleacul in mine, fara a se gandi la ceva mai mult decat la "trebuie sa ne rostogoliiiim " .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu