miercuri, 26 octombrie 2011

Vreau frunzele sa-mi zambeasca in rochii colorate.


Intind cu pensula vise. Pe hartie, pe creier, in suflet. Mufine stralucitoare raspandesc zambete in jur din rotunjimile urechilor, buzele patate de suflete necurate acum danseaza descatusate pe ritmuri de toamna. Totusi vreau o ploaie de culori sa lumineze asfaltul din fata pasilor mei..E o toamna uratica. Nu e chiar urata-urata, nu-ti vine sa fugi chiar daca batranii se dezbraca inainte de a se fi imbracat in straiele de sarbatoare. Nu, e doar uratica. Soarele si-a trimis razele in concediu, iar el..sta in bataia vreunui foc, tolanit de parca nimeni nu l-ar astepta. Uneori il cred aproape uman. Arogant, din lacasul sau, nu apreciaza ce trezeste in altii, nu se bucura de ce maine ar putea pierde. Ai crede ca e in functia de Soare de doar cateva ore..si cere toleranta ca un student dintr-un satuc din munti de abia ajuns intr-un oras mare.Si totusi... e toamna. Atatia isi lasa muntii, dealurile curate si vin sa se imputa de cultura citadina. La naiba, unde te duc drumurile astea...N-as renunta la asa ceva pt un soare care nu rasare intr-o mocirla de ciment infestata de oameni de toate rasele. Sau poate as face-o..Habar n-am. Poate daca nu m-as fi plamadit in universul asta, as fi gandit altfel. Atatea se schimba, atatia se schimba. Mi-e dor sa alerg printre zambete calduroase de oameni ce privesc toamna prieteneste, mi-e dor sa ma aplec si sa strang un manunchi de culori lepadate sub incarcatura unui vanticel tomnatic pe aleile impanzite de suflete. E o toamna rece. Cu toate astea, lemnele trosninde din unele voci incalzesc pana si ultimul atom din talpile reci , pasind pe gresia toamnei. Rasuna la distanta sau poate mai aproape decat am vrea sunete ce se alearga in graiuri carora le pasa. Le pasa mult. Imi sunteti dragi. V-as asculta oricand caci emanati acele grade Celsius care lipsesc acum. Miroase a umanitate "ce faci"-ul unora dintre voi. Mi-era dor sa-mi vina o palma care sa ma convinga ca nu s-a desfiintat acea crama cu damigene pline de suflet. Aveam impresia ca umiditatea si raceala păturilor nemarginite de licheni acaparasera adresa. Insa nu..Telefoanele iti amintesc uneori ca ...la non-stop nu se inchide niciodata. 


PS: A real man knows a real woman when he sees it.  





8 comentarii:

  1. Pacat ca la non-stop nu se gaseste si caldura umana...

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow, si totusi tu scrii mult mai bine. :x

    RăspundețiȘtergere
  3. Cat de frumoasa e fotografie:) Multe bloguri cu continut superb pe care nu le-am observat inca. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Blue : caldura umana reala..intr-adevar, nu prea se mai gaseste..

    Luli : multumesc frumos :)

    Goda: Poza nu este facuta de mine, este "culeasa" de pe net..dar ..se potriveste . E ciudat cand cineva iti apreciaza pagini din jurnalul personal, dar ...multumesc :) .

    RăspundețiȘtergere
  5. Superba postarea !! Bravo :D .

    RăspundețiȘtergere
  6. Puiule, de ce te-ai oprit? Mai scrie. Ce comori ascunse gasesc pe aici...

    RăspundețiȘtergere
  7. Cruel, blogul acesta in proportie de 90 % este jurnalul meu personal, nu literatura asa ca..scriu doar cand simt ..O seara frumoasa iti doresc.

    RăspundețiȘtergere