Mai tare. Mai bine.

Nu vei putea afla niciodată câţi oameni au dezamăgit-o, câţi oameni au rănit-o. Va sta mereu dreaptă în faţa ta, cu zâmbetul pe buze, luându-şi din adâncul vintrelor de fiecare dată puterea de a continua. Va iubi şi se va iubi de fiecare dată la fel: de parcă ar fi ultima dată. Te va copleşi poate uneori cu rezistenţa ei, vei vrea sa afli, la fel ca mulţi alţii, cum a reuşit să dobândească aşa ceva. Nu-ţi face griji, nu e o tehnică specială. Reţeta a fost aceeaşi ca la toţi. Poate doar şi-a dorit visceral să prindă lecţia mai bine şi mai repede: a suferit şi s-a ridicat. Singură. A plâns şi i-a fost repus zâmbetul pe buze. De către ea. A căzut, dar s-a găsit un Urgo pentru lovitură. În propriul buzunar. Şi acum zâmbeşte prin toţi porii. Ea este pur şi simplu acel cineva la care vei merge mereu să îţi iei doza de zâmbet vitală. Acel cineva la care vei căuta o porţie de aer când viaţa va deveni prea sufocantă. E ea şi ştii că resursele sunt atât de frumos împreunate în ea. E ea şi va fi mereu astfel. Răneşte-o şi o vei vedea triumfând. Dezamăgeşte-o şi o vei vedea înflorind. E ea şi vei fi mereu mândru/ă că ai cunoscut-o. 

Franz, îţi mulţumesc pentru inspiraţie.

https://www.youtube.com/watch?v=868-AXMbaZ4

Azi e despre tine Franz. Despre tine şi despre povestea noastră. Sper că ce te-am învăţat să îţi folosească în viaţă pentru a-ţi fi bine. Cu ea. Sau cu oricare alta. Din suflet pentru suflet a fost spus. Din suflet pentru suflet am zis, am făcut, am respirat, am dăruit. Tot. Clădeşte-ţi fericirea treptat. Chiar dacă la bază a avut sângele meu, durerea mea, abisul meu. Acum e altceva. Acum o ai pe ea, o strângi pe ea în braţe, pentru ea eşti dispus să te schimbi, să te mulezi. Dacă pentru mine nu s-a putut, voi adăuga ceea ce faci în prezent pe lista de lucruri bune pe care le-am reuşit în viaţă. Poate va fi şi pentru mine astfel un locşor în Rai. Ştii, ai spus în treacăt că după câte ai făcut, nici măcar iertare nu ai găsi curajul să îmi ceri. Dar te-ai gândit vreo secundă, Franz, oare cât ar ajuta asta? Te-ai gândit oare că poate după atâţia ani şi atâtea file, merit măcar atât? Să fii bărbat şi să te scuzi ca un cavaler în faţa unei doamne, care ţi-a fost doamnă până la final. Şi când ţi-a fost de mână, dar mai ales când a fost singură, ţi-a respectat onoarea, pe care mai mult sau mai puţin ai scos-o la iveală. Dar nu aştept nimic.  Nu mai aştept. Ce ştiu însă sigur acum e că nimeni nu mă va şterge din sufletul tău. Că niciodată nu voi fi doar una dintre fostele ce ţi-au trecut mai mult sau mai puţin prin pat, mai mult sau mai puţin prin suflet. Şi pentru mine e de ajuns. Căci astfel, toată durerea mea şi tot ce a fost să fie, nu a fost degeaba. Într-un univers de gheaţă, am lăsat un colţişor în care arde un foc curat, într-un şemineu de basm. Basmul nostru. Rămâi cu ea ...bine, suflet drag! Sunt cea mai caldă şi pură parte a vieţii tale de bărbat. Azi e ultima seară în care ascult toate melodiile despre noi. Ultima seară în care recitesc toate paginile de jurnal, scrise de mână sau pe orişiunde. Te-am găsit rău, te-am lăsat cu bine. Să ai grijă de binele lăsat. Să-l preţuieşti şi să zâmbeşti de câte ori îţi va fugi gândul la mine. 

Franz, Steluţa nu-i pentru tine. Schimbă-te pentru cineva care merită. 

PS: şi voi dansa cu patimă la nunta ta şi-ţi voi zâmbi cu acelaşi zâmbet cald şi sincer de copil ce ţi-a plăcut mereu.... iar când spre dimineaţă, nunta se va fi terminat, te voi îmbrăţişa şi-ţi voi şopti la ureche: "Putea fi despre noi ziua asta." Voi arunca o ultimă privire peste umeri şi voi pleca...

https://www.youtube.com/watch?v=xUuvEg__EGI

Imaginează-ţi lumea dacă am vedea suflete mergând pe stradă şi nu trupuri

Şi dacă la sfârşit de zi, ar trebui să nu mai fiu, m-aş duce împăcată. În 24 de ore am iubit, am adorat, am fost tristă, a durut, am plâns, am iertat, m-am iertat, m-am împăcat. Mai rămâne oare ceva?!

***

Am adorat un bărbat, am râvnit un altul, am fost eu şi am rămas. A mea.  Se amestecă dorinţe cu regrete, speranţe cu palme date, visuri cu încă o serie de palme.  Şi ieri şi azi şi-n toate filele din calendar, un suflet. Nu un trup, nu o carcasă. Nu aparenţă, ci esenţă. (aparenţa e încă în renovare) O sumă de frici şi bucurii, un cumul de nebunie şi dorinţă de linişte, un zbucium permanent între copilul răsfăţat ce se doreşte alintat necontenit şi adultul ce pragmatic încearcă să ridice o barieră raţională în faţa năpastei, un amestec de "aşează-te suflete la o vorbă cu viitorul şi pictează-i nunta ta în nuanţe de mov închis să-i alinte retina" şi "ia-o la fugă, de el, de altul, de toţi. Mută-te în pădure şi citeşte şi scrie până la gongul final".

 Sunt doar un om la urma urmei, 

,după cum spune chiar şi un timbru gâjâit divin ce inundă radiourile zilele astea. 

Când vom trage linie, va rămâne doar ce am simţit. Doar ce am iubit şi detestat, ce ne-a bucurat şi ce ne-a înspăimântat, ce am trăit şi am savurat până la ultima picătură, fie răul sau binele. Şi toate lacrimile ne vor fi ajutat să cureţe tot ce era mai puţin bun în noi. Ne vor fi ajutat să închidem cartea şi să spunem "da, am făcut tot ce am putut pentru a mea poveste". 

*behind my smile is everything you`ll never understand. 

Foc. 

Vise nelalocul lor.

Copil fiind, visam la fericire

Şi mi-am promis că nu o să mai scriu înainte de somn, căci sigur voi visa nepământeşti, nesănătoase, nefireşti. Dar ai cu cine să te înţelegi?! Şi am visat. Şi a durut. Şi ... 

Doresc tuturor un Crăciun fericit! Să aveţi sănătate, oamenii dragi aproape şi motive sincere în suflet pentru zâmbete gingaşe! Numai gânduri de bine pentru toate sufletele curate. Pentru restul ... gânduri de şi mai mult bine. Poate vă va împresura şi veţi ajunge să trăiţi întru bine. La mulţi ani!  

Franz şi ... să-i spunem Steluţa.

*Gânduri de ora 1 dimineaţa*

Asta nu e o scrisoare de dragoste. (Cred că o spun mai mult pentru mine, să se oprească dumnezeului gândurile astea şi tendinţa de a scrie iar despre sentimente and co.). Nu voi scrie despre tine, despre mine, despre noi. Nu voi mai scrie despre toate acele. Nu caut să mă lamentez, nu vreau să încep să înşir aici vrute şi nevrute, ca o nebună îndurerată şi părăsită în ziua nunţii la altar, care la două zile după tragi-comedie, aleargă de nebună pe străzi şi povesteşte la tot trecătorul ce a trăit ea şi cum se sfârşeşte lumea pentru ea şi cum nu va mai iubi niciodată şi nu va mai vrea vreodată lângă ea un bărbat (pe naiba! Aceeaşi placă eşuată, când, de fapt, cum începem să suferim mai acut, singurul lucru care ne grăbeşte vindecarea este speranţa că într-o zi, de preferat nu într-o noapte, un nou bărbat ne va aprecia, ne va drăgăli şi ne va face să spunem da, băi, uite că în sfârşit am dat peste un suflet cum trebuie. Hai că de data asta poate am noroc şi e ultimul început). 
Pfoai, doamne, dar câte aş mai scrie! Dar nu, sunt cuminte!  Trebuie să fiu cuminte!  Dar dacă spun doar un lucru, aproape nu se pune că am spus ceva, nu-i aşa? Nu-i aşa? (şi adăugăm un fâlfâit galeş din gene, că poate aşa asigurăm răspunsul  pe care ne dorim să îl auzim hihi). Băi, ce înseamnă, domne, limba asta de femeie!  Măi, s-o pici cu ceară şi nu se simte bine până nu spune ea ceva! (ca o mini-paranteză, unul dintre visurile mele pentru când o să mă fac mare ... Ah, stai ... sunt deja mare! Damn. Eh, să trecem peste... că ştiţi voi, limba aceea de femeie ... Visul pentru când o să mă fac mai mare este ca, măcar în două situaţii cheie din viaţa mea să reuşesc să tac şi să-mi ţin naibii gândurile pentru mine. Of, of şi-un cartof! Cred că, într-o altă viaţă, m-am tras dintr-o familie de moldoveni, de vorbesc aşa mult).  Şi ca să mă răcoresc, dar aşea, un 1%, că vorba aceea, cu femeile "ie" greu, o să o spun repede şi după aceea fug, precum copiii.  Să nu care cumva să apuce cineva să se uite în ochii mei şi să îmi spună în faţă că sunt o răsfăţată, că vai şi amar de mine, dar vai şi dublu amar de fundul lui! (adăugăm aici un zâmbet, inocent desigur).
Aşadar şi prin urmare ... dacă e ceva ce regret (regret eu multe, dar nu le voi spune aici ... sau cel puţin nu acum), regret că oricât m-am străduit, în felul meu extrem de stângaci, să îi ridic standardele când vine vorba de viaţa în doi, să bucur sufletul lui Franz pentru a putea aprecia the next level, el nu şi nu. După ani de eforturi, de muncă la câmp, în tandem sau mai puţin, după presărări de momente complete, de familie, el s-a întors tot jos, acolo unde îl abandonaseră demult, pe rând, toate trecătoarele mediocre din viaţa sa, ce îi ignoraseră sufletul, sănătatea, umanul şi fuseseră atente doar la fluide şi din când în când, la nişte momente în plus. De fapt, s-a dus mai jos. Căci ... Şi nu voi continua. Şi acum fug, că aşa am promis: trântesc bomba şi fug, exact ca un copil (hihihi).  Nu vreau să devin subiectivă, de aceea o să mă opresc aici din detalieri, căci pentru Franz nu vreau să fiu o porţie de mocirlă. La urma urmei, aia e la tot pasul, căci dacă nu era, poate nu călca ... (acum cine ştie. Cică şi când calci în caca, e cu noroc. Aşa să ajute Dumnezeu! hihi)
 De altfel, Franz e un om important, e un colocatar de ani buni al sufletului meu şi nu aş vrea să devin pentru el fix ce îmi displace (ca să nu spun altfel) la ea şi la oricine. Sau poate nu la ea, ci la alegerea lui ...En fin. Daaaaaaar ... pentru că sunt şi voi rămâne o gigea, voi ţine eticheta ridicată ca un stindard. Pentru că, înainte de toate, respectul de sine este cea mai de preţ comoară. Respectul de sine te ajută, dar mai ales te învaţă să îi respecţi şi pe cei din jur prin maniere, eleganţă, indiferent de cum se comportă ei. Iar eu voi rămâne demnă, până la ultima gură de aer.  În altă ordine de idei, să fim serioşi, nimeni nu e buricul pământului, pentru nimeni nu se opreşte Universul în loc (nici chiar pentru mine, o adorabilitate de om; glumesc, sunt doar un om), dar parcă totuşi ... atunci când nu ai iubit pe cineva, ci l-ai cam adorat, nu-ţi pică tocmai bine să vezi cum se iroseşte ...mulţumindu-se cu ... Şi pentru că maniere, din nou linişte. Puncte puncte.
Daaaar  ... (şi parol că este ultimul "dar", ca şi conjuncţie, desigur, că daruri să tot primim hihi) important este să fim liniştiţi şi sănătoşi. Liniştiţi mai devreme sau mai târziu.  Iar dacă asta se întâmplă, nu mai contează nimic altceva. Absolut nimic altceva. Cât timp fiecare e pe deplin mulţumit de alegerile sale, toate celelalte pălesc. Fie vorba de Franz al meu din poveste, fie de oricare dintre noi.  Acela e momentul în care trăim cu adevărat. Trăim şi nu doar supravieţuim.

PS: Şi dă-i cu paranteze, cu completări întortocheate, cu scris şi şters de triliarde de ori ... Ar fi fost amuzant un filmuleţ cu haosul redactării mele ... Căci da, e haos.  Dar vorba aceea: cine nu a trăit în adâncimea haosului, nu a învăţat niciodată să aprecieze corect dimensiunea liniştii. 

PPS: Doamne, că bine e să te laşi pradă scrisului uneori! Hrană pentru suflet. Parol. 

Scrisoare deschisă către un suflet închis

Ce-ai făcut cu sufletele noastre?

De-aş putea să fac ordine în sacii ăştia cu visuri, vise, sentimente, speranţe, trăiri şi alte astfel de nimicuri, mi-aş merita un premiu Nobel pentru cea mai frumoasă punere în pagină a unui suflet. 

                  Uită-te la ea. 

Priveşte-o bine în ochi, pentru că rar vei mai găsi sinceritate ca cea care-i domină nebunia atât de des obositoare. Uită-te încă o dată. De data asta, treci peste sinceritate şi admiră căldura, admiră păsarea, admiră prioritizarea. Nu mai deschide gura, opreşte valurile de mucigai ce sunt pe punctul de a se revărsa din nou. Nu le lăsa să arunce putregai peste inima ce oricum gâfâie deja atât de apăsat. 

                  Doar uită-te la ea.

Ia-ţi o ultimă gură proaspătă de puritate, o ultimă gură de aer familiar şi poate chiar familial. Trage-o adânc în piept fără să eziţi, fără să mai laşi loc pentru cascade de reproşuri. Uită-te în ochii-i deschişi, miroase-i pielea, atinge-i părul şi fixează-ţi în inimă o bucată de bunătate ruptă din ea. Îţi va fi de folos la vremuri de ananghie, cu oameni mici şi situaţii de ...nămol. Doar bucură-te că ai avut şansa să dai în drumu-ţi lung şi gri de un suflet care a vrut să îţi coloreze zâmbetul. Acea ea care a vrut doar să îţi îmbrăţişeze umanitatea-ţi defectuoasă, deschizând de fiecare dată braţe calde, tânjind după căldura-ţi inexistentă. 

               Mai uită-te o dată. 

Priveşte-i ochii înlăcrimaţi care îţi spun adio. A băut şi ultima gură de rezistenţă din damigeana cu gust de pelin. Aminteşte-ţi cu drag de copilul răsfăţat, care sub plapuma ei de om ţinut în puf a găsit loc şi pentru tine. A încercat şi  a învăţat treptat să găsească loc în puful de nepătruns pentru un suflet rătăcit ca al tău. Cât a putut, cât a ştiut, cât a putut să înţeleagă de la tine, a făcut. A rezistat.  Să nu eziţi nicio clipă să crezi că a dat tot ce a ştiut, tot ce a conştientizat...şi poate chiar mai mult de atât. S-a dat pe ea şi pentru asta, să te pleci. Cum a plecat şi ea sufletul de atâtea ori. 

              Pentru ultima dată. 

Cu drag să ţi-o aminteşti, cu dor să ţi-o zugrăveşti.

      Şi-a luat răsfăţul şi-a plecat. 

Nu ai obosit?

Alergi în neștire pe-un drum fără de timp,

zâmbești în colț de gură de teamă să nu vin,

de ce-mi alungi îmbrățișarea caldă?

Alergi din loc în loc încătușat de ziduri,

te pierzi, ai vrea, ai cere, dar totuși nu.

Nu totu-i sumbru, suflete pribeag,

nu totul e riscant sub pleoape de femeie.

Te-aş ispiti mai mult,

în mâinile-mi ușor tu să te pierzi, 

în sufletu-mi încăpător tu să găsești un adăpost de nelăsat ...

Hai, lasă garda jos, ostaşe,

căci nu mai e de mult război în lume,

sunt armele casate, dușmanii-s duși în carceră,

arată-ţi omenia în prag de primăvară,

haide şi bucură-te de o floare scumpă afară ...

Ţi-aş fi o pelerină bună, 

şi ca mărime, dar mai ales ca arc de cerc de oțel în fața trupelor de foste ... suflete barbare,

dar vezi tu, eşti pierdut...

Mi-alungi șăgalnic câte-un zâmbet nevăzut de alţii,

mă vrei, te temi, pășești spre mine şi-apoi fugi,

îmi simți aroma de cotropitoare,îmi simți esența de femeie în vibrații calde,

ai vrea să-mi simți întregul univers sub scutul tău creat din molecule de durere cumulată ...

Te temi...

Miroși a teamă nerecunoscută de la mile depărtare, în ciuda trupului de zeu impunător ...

Ești doar un suflet bun, alunecat în colț de debara,

ascuns de umbre şi intemperii probabile.

Nu mai ţipa-n tăcere, pui de om,

nu toate sunt aici ca să te-ngroape.

Nu ţi-aş promite raiul, căci acesta e doar un spațiu anost, ca pentru cercu-ţi sufocant de prieteni plictisiți,

nu te-aş plimba prin iad, căci e-un decor prea cunoscut de ani şi ani,

te-aş ține de mână spre căi nestrăbătute,

te-aş duce doar spre-un zâmbet larg, făţiş, fără pulsaţii de ruşine. 

O destinaţie cunoscută, râvnită, dar cu traiect bătătorit de prea puţini.

Nu mai fugi, băiete!

Busola e stricată, dar e târziu să tot alergi, s-o tot repari,

Te-ajunge matematica din urmă şi e momentul să te-aşezi.

Deşi o doamnă, te ajut. Nu mai fugi de ce doreşti. 

Îţi trag un scaun? Hai, stai. 

Te invit la un pahar de aer drag. 

Şi la desert, ţi-asigur fericirea.

Şi pelerina, să nu uităm.