Imaginează-ţi lumea dacă am vedea suflete mergând pe stradă şi nu trupuri

Şi dacă la sfârşit de zi, ar trebui să nu mai fiu, m-aş duce împăcată. În 24 de ore am iubit, am adorat, am fost tristă, a durut, am plâns, am iertat, m-am iertat, m-am împăcat. Mai rămâne oare ceva?!

***

Am adorat un bărbat, am râvnit un altul, am fost eu şi am rămas. A mea.  Se amestecă dorinţe cu regrete, speranţe cu palme date, visuri cu încă o serie de palme.  Şi ieri şi azi şi-n toate filele din calendar, un suflet. Nu un trup, nu o carcasă. Nu aparenţă, ci esenţă. (aparenţa e încă în renovare) O sumă de frici şi bucurii, un cumul de nebunie şi dorinţă de linişte, un zbucium permanent între copilul răsfăţat ce se doreşte alintat necontenit şi adultul ce pragmatic încearcă să ridice o barieră raţională în faţa năpastei, un amestec de "aşează-te suflete la o vorbă cu viitorul şi pictează-i nunta ta în nuanţe de mov închis să-i alinte retina" şi "ia-o la fugă, de el, de altul, de toţi. Mută-te în pădure şi citeşte şi scrie până la gongul final".

 Sunt doar un om la urma urmei, 

,după cum spune chiar şi un timbru gâjâit divin ce inundă radiourile zilele astea. 

Când vom trage linie, va rămâne doar ce am simţit. Doar ce am iubit şi detestat, ce ne-a bucurat şi ce ne-a înspăimântat, ce am trăit şi am savurat până la ultima picătură, fie răul sau binele. Şi toate lacrimile ne vor fi ajutat să cureţe tot ce era mai puţin bun în noi. Ne vor fi ajutat să închidem cartea şi să spunem "da, am făcut tot ce am putut pentru a mea poveste". 

*behind my smile is everything you`ll never understand. 

Foc.