Azi nu este o zi în care să am prea multe de
spus. Și nici prea multe de
așternut aici. Dar de simțit ... Oh, Doamne! S-au simțit atâtea lucruri și
toate în atât de multe feluri. Și totuși, am dus la bun sfârșit și această
zi.
Așa răcită.
Dezamăgită.
Și nu în ultimul rând, cu golul
din stomac la purtător.
***
E foarte interesant să ai
momente, oricât de scurte, în care să te uiți la tine din exterior, să fii în
tribuna imaginară la cel mai aprig meci care se poate juca în arenă: colțul din
stânga - rațiunea, colțul din dreapta - emoționalul. E interesant și totodată, este fantastic să ai
o asemenea capacitate de disociere și totodată, de introspecție.
Și-mi mulțumesc pentru că pot!
Și mai ales, îmi mulțumesc pentru că nu fug! Și nu am fugit vreodată în
astfel de momente.
***
Meciul de
azi se joacă fără arbitru. Este nevoie de luptă corp la corp, pentru
purificare. Pentru eliberare. Fără factori externi care să spună stop.
Se aud lovituri în aer. Gemete din ambele colțuri. Icnituri la momentele
mai tăioase ce revin pe retină. Țipete de-a dreptul asurzitoare la amintirile
care au șfichiuit sufletul cândva.
Așteptări care nu s-au
materializat. Dorințe pe care le-ai
făurit, dar nu s-au împlinit. Proiecțiile asupra potențialului unui om, care
aproape niciodată nu s-au contopit cu realitatea și-au rămas simple proiecții.
Și toate acum aruncă stângi, drepte, uppercut-uri, uneori
chiar și un high kick. Dar ești liniștită. Împăcată.
S-a făcut tot ce s-a putut cu datele problemei de la moment. De către cine a putut. De către
cine a vrut.
***
Cu toate astea, când ai iubit aproape visceral, când ai fost prinsă în
modul (cel mai) narcisic de prezența lui în viața ta, e al naibii de greu
să te detașezi. Să accepți absența, dar mai ales, să accepți că meriți mult mai
mult. Să accepți pașii unui nou suflet în direcția ta. Să accepți (o dată
pentru totdeauna!) că ai încercat de nenumărate ori să faci să fie bine. Să
faci, să dregi, dar rezultatul să fie același. De ce?! Pentru că da, poți ierta
acțiuni, poți ierta cuvinte, dar niciodată nu vei reuși să uiți cum ai fost
făcută să te simți. Vei resimți mereu senzația aceea pe care ți-a dat-o
constant: că nu ești suficient de bună, că nu ești în general un om suficient
de bun, că reacțiile tale sunt deplasate (iar acțiunile lui mici, negreșite sau
greșite involuntar). Vei simți constant că vrei sa demonstrezi mai mult si mai
mult, urmând ca într-o bună zi, să primești dragostea în forma aceea pe care
ți-o dorești și pe care el a părut mereu să fie capabil să o ofere, daca ai
merita.
***
Și înțelegi într-un final că, rațional, este
lucrul care era firesc să se întâmple. Și clar nu e cazul să zgândări iar cu
bățul (Măi, fato!) în rău, încât sa obții (din nou și din nou) aceleași efecte
si consecințe.
***
Azi a fost o zi cu tumult. O zi în care totul a fost val-vârtej peste mine,
de dimineață până acum, la ceas de seară, când m-am așezat la laptop, să scurg
din mine tot ce nu merită păstrat. Căci, cum spuneam, acum sunt aici din alte
motive. Sau poate aceleași, dar sub o altă formă?! Oricum, e bine. Se simte
bine.
Toate trec. Dar până trec ... durează ani,
întrebări, răspunsuri, gol, prea plin și alte cele.
Dacă ai fost acolo cu adevărat.
***
[A se citi și simți pe melodia Luna - Zemi <3 ]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu