si peste 4 ani...

Si peste 4 ani, in aceeasi zi de 29, sa fiu tot atat de fercita cum sunt in seara asta. De mi-ar fi spus cineva mai devreme ca seara o s-o petrec alaturi de tine, ca vom rade cu pofta, ca imi vei transmite din caldura ta pe care o tanjesc atat mereu, ca vei pleca, iar mai apoi ma voi desfata in mirosul zambilei aduse de tine in dar..n-as fi crezut. N-as fi crezut ca maine o sa port o bratara martisor oferita de tine..n-as fi crezut ca maine o sa port un zambet de nedezlipit intre colturile gurii..ca maine te voi iubi inca putin ..inca putin mai mult..Ca iti voi multumi ca tu, cel implacabil m-ai strans in brate in modul cel mai lipicios posibil, invelindu-mi sufletul in caldura primaverii care va incepe maine..in caldura primaverii careia i-am spus amandoi " Bun venit ! ". 

chiar daca ninge iar, eu am primavara in casa..in suflet ..Primavara incepe cu tineeeee ..

si aceleasi 3 lumanari se aprind acum, dar de fericire de data asta..se aprind si le tremura flacara in bataia vartejului puternic din sufletul meu. se aprind..

se aprind..

ard ! 

de monitor sta sprijinit un rest de punga de alune..il arunc cu putere in cosul de gunoi, aruncand prin el si toata tristetea pe care a privit-o cu doar cateva ore in urma..inchid capacul rapid..sa nu cumva sa fuga si zambetul acolo..si 

zambesc.

fericita. ma inconjor cu bratele-mi stranse tare incercand sa rememorez fiecare milisecunda a tandrei Imbratisari si dansez.

ard in frig.

o punga de alune stropite cu cola.

o camasuta scurta de noapte si ceasul mare si stylish la mana.

*

caci daca doare, te saturi candva.

daca iti plange inima, se vor umezi si obrajii candva.

alerg ca o nebuna cautandu-te in cealalta jumatate de pat, dar evident, lipsesti.

nu ma stii asa pentru ca inca sper sa treaca.

sunt sigura de indoielile tale uneori, dar zambetu-mi iti sterge orice urma complicata.

*

ca inca sper sa treaca.

*

se aprinde o tigara, se aprind trei lumanari si-mi las inima intinsa pe asfalt, rugandu-ma la toti s-o sfarme pentru a-i da nastere din nou. 

mai beau o gura de cola, mai strecor o aluna printre buze. ma uit in stanga, dreapta, nu esti. deschid o usa in adancime, esti inca acolo. - Pleaca ! 

in varf de pat, pe muzica ritmata a inimii cu gandul doar la tine, danseaza nuantele de fum puternic imbratisand aroma de parfum rafinat si adorm.

*

ca inca sper sa treaca.

*

- Vino ! se aude dintr-un vis .. - Pleaca ! se striga in trezie ... Si inca gladiatoarele sunt in arena.

ca in "Procesul" de Kafka, incepe din senin, ii cauti sfarsitul, ai vrea macar sa stii data si ora, dar..nu-i.

ma droghez de ore in sir cu o melodie, dar te pricepi, al naibii vrajitor, sa intrerupi orice sedare de parc-ai sti sa manuiesti orice esenta-n univers si cand si cum. 

*

inca sper sa treaca. 

*

ratiune incinerata in valvataia sufletului.

Nu te minti singur ca plimbandu-te pe trupul meu, te vei plimba fara piedici si prin sufletul meu. Nu trai cu falsa impresie ca ascunzandu-te adanc in pantecul meu, te vei ascunde si in sufletul meu. Ma atingi, ma simti lipita de tine, dar nu sunt. Nu existi pentru sufletul meu nici o zecime din iubirea pe care mi-o porti tu. E crud, mai crud ca iarba verde la inceput de primavara. Dar nu e mai putin adevarat. Probabil ca se continua efectul de contact cu un diamant..probabil ca e o roca taioasa, ce raneste in carne, facand sangele sa tasneasca exact de unde nu ti-ai fi dorit. Dar la sfarsit, cand vei zace intr-o baltoaca de sange cu sufletul ingenuncheat, sa stii ca nu a fost nimic voluntar. Ca pur si simplu sufletul mi-a fost captat de o forta exterioara tie. Poate chiar si exterioara mie..De fapt, asa e mereu..nu ne impunem, luptam sa ne ferim, dar ne loveste. Si nu vreau sa-ti inchipui nici o clipa ca am plecat la drum cu scopuri meschine.Nu vreau sa crezi ca sufletul tau a fost acea stea pe care fiecare om isi propune sa o atinga. Nu. Clar nu. Pur si simplu, drumul mi-a deviat fara cale de intoarcere. Sunt mult prea vie, imi e sufletul mult prea plin de dorinta, astfel incat mi-a devenit imposibil sa te urmez. Nu incerca sa iti explici, pentru ca daca nu am reusit eu sa inteleg ascunzisurile placilor tectonice ce-mi compun prezentul si trecutul recent, tu cu atat mai putin vei reusi. E o bezna prea deasa. Intr-o epoca moderna, din pacate, uite ca mai exista locuri fara electricitate. Iar o lumanare nu e de ajuns. Pentru mai multe,  n-am eu maini. Iar altii..altii sa ramana mai bine acolo la ei, sa-si tina vesmintele murdare in dinti, astfel incat sa nu se impreuneze nicicand cu pasi-mi satui de mocirla. Prin urmare, atat iti spun: esti un om bun. Dar stii cum e, nu intotdeauna cei buni ajung acolo unde e bine. Poate tocmai pentru ca drumul spre bine e intesat cu cadavre, iar pentru talpile sufletelor bune oasele de pe pamant pur si simplu devin incandescente. Imi pare rau, dar ...! Iubesc strainul ce mi-a intins pe tava de argint tot caracterul lui placut ..tot sufletul lui impartit..altora . Du-te cu bine, om bun. Candva, se va usura drumul spre bine. Trebuie sa fie asa. E in legea firii ca lucrurile sa se aseze, doar ca e procesul lent. Nu dispera ! Agata-te de interiorul tau, caci e mai bun decat multe decoruri prezente, trecute sau viitoare. Ramas bun !

PS: Ma obsedeaza melodia asta..

spiRidusule, multumesc. acum imi pot lipi stelele.

hmmm...mi-ar placea sa scriu mai des...Ma cert uneori ca nu astern mai des pe hartie ganduri ce as vrea sau nu sa ramana intr-o anumita memorie, in cazul ca a mea le-ar uita..Mi-ar placea uneori sa pot reda in cuvinte senzatii..sa deschid din cand in cand un catalog si sa fie suficient pentru a resimti ce am simtit atunci.. Ceva sa ma opreasca in loc..sa faca o captura in timp ..sa determine efemeritatea sa stagneze pentru cateva secunde..Traiesc asa frumos turnura vietii mele ..anul asta fara ezitari a inceput bine.

oameni speciali adusi din ce in ce mai aproape,

melodii care pasesc in tandem cu sufletul meu satisfacut,

premise de viitor, diplome,

zambete, rasete, caldura...atat de multa caldura.

Nu ma mai intereseaza sa fii un trecator pe strada si sa ramai perplex din cauza tocurilor cu care devin mult prea inalta. Nu mai las deoparte rujul rosu spunand ca e pentru cine stie ce ocazie in care ar fi pata de culoare ce-mi inveseleste tinuta.Nu mai optez pentru mers alert pe banda, cand pot alerga, doar pentru ca sanii mei prea mari danseaza nebunatic, luptandu-se corp la ..textil cu sutienul devenit parca neincapator. Nu ma mai intorc la oameni din trecut pentru ca viitorul imi zambeste mult prea stralucitor pentru a trage apa dupa el intr-o inconstienta totala. Teoretic, asta mi-ar fi placut sa fie rezolutia mea pentru 2012, o rezolutie trasata pe la finele lui 2011. Practic, toate cele de mai sus compun cotidianul meu din 2012, fara sa ma fi gandit la ele vreo secunda, fara sa-mi fi propus inainte sa le ating intr-un anumit interval de timp.

Ma rasfat pe tocuri, cu ruj rosu cand am o zi superba. Alerg la sala pentru ca ar fi puerila sa-mi irosesc viata asteptand sa se educe omenirea.  Zambesc alaturi de oamenii dragi din viata mea, mai dragi si mai noi decat as fi crezut. Stau in caldura bratelor acestor persoane si spun nu cu fermitate cand vine vorba de un trecut ce si-ar intinde tentaculele si peste prezent cu maxima aderenta de i s-ar permite.

:) Pentru ca mai exista straini ce pot glumi si iti pot zambi frumos, chiar daca nu iti stiu numele, salariul si preferintele in pat.

Paradis.

Paradisul meu clar are pasii de zapada si trupul format din mii si mii de particule de iarna.

and this february is definitely my time of the year. 

oameni speciali, suflete incandescente, tigari stinse, ascunse in roz, copilarie cu membre de ciocolata calda ce strang primitor palmele compuse din tarie prelinsa pe cuburi de gheata... ale maturitatii, muzica ritmata sau doar note lente picurate in urechi indragostite, iubire, zambete, vise, dar mai ales viata.

si se micsoreaza lista de to do..mai bifez o pozitie, mai zambesc, mai plang, mai gem varsandu-mi pathosul si lava prin varfuri de unghii in carnea unei perne framantate..

e atat de bine sa stii ca esti tu. ca sunt eu, eu cea din mine, nu cea pe care ar vrea unul si altul sa o modeleze, aplaudandu-se singur la final.

Pentru ca aplauzele sunt pe deplin meritate doar atunci cand nu trebuie sa pleci capul pentru ca existi. 

Domnisoara Chistina

"Egor tremura, dar nu mai era un spasm de teroare, ci nerăbdarea trupului lui întreg, mistuirea lui delirantă în aşteptarea marii dezmierdări. Carnea lui se risipea înnebunită, căci voluptatea îl sugruma, îl umilea. Gura Christinei avea gustul fructelor din vis, gustul tuturor beţiilor neîngăduite, blestemate. Nici în cele mai drăceşti închipuiri de dragoste nu picurase atâta otravă, atâta rouă. În braţele Christinei, Egor simţea cele mai nelegiuite bucurii, odată cu o cerească risipire, împărtăşire în tot şi în toate. Incest, crimă, nebunie - amantă, soră, înger... Totul se aduna şi se mistuia alături de carnea asta incendiară, şi totuşi fără viaţă..."

Domnisoara Christina 

Mircea Eliade