ratiune incinerata in valvataia sufletului.

Nu te minti singur ca plimbandu-te pe trupul meu, te vei plimba fara piedici si prin sufletul meu. Nu trai cu falsa impresie ca ascunzandu-te adanc in pantecul meu, te vei ascunde si in sufletul meu. Ma atingi, ma simti lipita de tine, dar nu sunt. Nu existi pentru sufletul meu nici o zecime din iubirea pe care mi-o porti tu. E crud, mai crud ca iarba verde la inceput de primavara. Dar nu e mai putin adevarat. Probabil ca se continua efectul de contact cu un diamant..probabil ca e o roca taioasa, ce raneste in carne, facand sangele sa tasneasca exact de unde nu ti-ai fi dorit. Dar la sfarsit, cand vei zace intr-o baltoaca de sange cu sufletul ingenuncheat, sa stii ca nu a fost nimic voluntar. Ca pur si simplu sufletul mi-a fost captat de o forta exterioara tie. Poate chiar si exterioara mie..De fapt, asa e mereu..nu ne impunem, luptam sa ne ferim, dar ne loveste. Si nu vreau sa-ti inchipui nici o clipa ca am plecat la drum cu scopuri meschine.Nu vreau sa crezi ca sufletul tau a fost acea stea pe care fiecare om isi propune sa o atinga. Nu. Clar nu. Pur si simplu, drumul mi-a deviat fara cale de intoarcere. Sunt mult prea vie, imi e sufletul mult prea plin de dorinta, astfel incat mi-a devenit imposibil sa te urmez. Nu incerca sa iti explici, pentru ca daca nu am reusit eu sa inteleg ascunzisurile placilor tectonice ce-mi compun prezentul si trecutul recent, tu cu atat mai putin vei reusi. E o bezna prea deasa. Intr-o epoca moderna, din pacate, uite ca mai exista locuri fara electricitate. Iar o lumanare nu e de ajuns. Pentru mai multe,  n-am eu maini. Iar altii..altii sa ramana mai bine acolo la ei, sa-si tina vesmintele murdare in dinti, astfel incat sa nu se impreuneze nicicand cu pasi-mi satui de mocirla. Prin urmare, atat iti spun: esti un om bun. Dar stii cum e, nu intotdeauna cei buni ajung acolo unde e bine. Poate tocmai pentru ca drumul spre bine e intesat cu cadavre, iar pentru talpile sufletelor bune oasele de pe pamant pur si simplu devin incandescente. Imi pare rau, dar ...! Iubesc strainul ce mi-a intins pe tava de argint tot caracterul lui placut ..tot sufletul lui impartit..altora . Du-te cu bine, om bun. Candva, se va usura drumul spre bine. Trebuie sa fie asa. E in legea firii ca lucrurile sa se aseze, doar ca e procesul lent. Nu dispera ! Agata-te de interiorul tau, caci e mai bun decat multe decoruri prezente, trecute sau viitoare. Ramas bun !

PS: Ma obsedeaza melodia asta..