Primul dintr-un lung sir.

Cam uratel, dar ..Ne vom stradui mai mult.

Zbucium in colivie.

Curge o lacrima. Cate una pe fiecare obraz. Se transforma in suvoaie, aluneca pe sani usor, in jos si cad pe sol. Cu zgomot se izbesc de gresie  si brusc, se face liniste. Isi duc pentru ultimele secunde durerea pe umeri, in tacere. Nu icnesc, nu respira, nu arata nimic din profunzimea lor. Doar ele stiu..Doar ele inteleg..

Aprind o lumanare. Una frumos colorata. Frumos parfumata. Dar mai ales calda. Emana tot ce nu-mi transmit zilele astea de ploaie necontenita. M-am bucurat o zi, doua , trei, aproape o saptamana, dar imi ajunge. Chipul meu nu mai indura umezeala. Ai vrea, dar n-ai. Visezi, dar pana acolo..Mai cosi din cand in cand margini creponate de suflet, mai lipesti pe alocuri zambete optimiste atunci cand nici o particula din tine nu zambeste. Si din caldura lumanarii sa se infrupte-un suflet dornic...

Din motive reale, lumea se iubeste, se  cunoaste, se instraineaza, se desparte. Pentru acele cupluri care se afla la prima etapa scurg o lacrima de bucurie. Ba chiar, mai storc un strop si pentru cei ce lupta inca sa cunoasca pe cat de mult, dar de putin pe cei de langa ei. Le trimit alunecand spre sani. Dornici de o respiratie calda si plini de amintiri, tresar la auzul telefonului. Chimie...!?! Dar nu mi-a fost nicicand prietena. Ce vrei sa-mi spui? Vorbeste-mi clar si raspicat! Vorbeste mai tare! Ploua violent si mi-e greu sa aud ce imi soptesti, mi-e foarte greu sa vad ce doar mimezi in ceata..

Sa dai ce ai nevoie pe ce vrei? 

Sa schimbi amintirile in prezent si prezentul in amintire?!

De as avea rabdarea si puterea sa adun acei 1000 de cocori, i-as suspenda fara ezitare in tavan si i-as privi in fiecare seara grea, din fiecare colt al patului meu gol, din fiecare rotunjime a sufletului meu tanjind dupa mai mult de-o perna. Dupa mai mult de aceste dioptrii insuficiente. Dupa mai mult de acest tactil depasit de realitate. Dupa mai mult de ...atat. 

Question.

Am mai simti oare ceva daca ne-am intoarce? 

Ratacind.

Trece ..Totul trece, timpul trece..Cica trece atat de repede, incat ar fi sanatos sa-l pretuim neincetat..


Uite ca eu vreau sa treaca mai repede..Sa plece, sa ia cu el dorinte, vise si dureri..


Tigari neincepute, vise pe margini de scrumiera, aer imbacsit de intepaturi, de inimi ciuruite...


Doar o sticla de apa plata in dreapta, un telefon la incarcat in stanga..


Vreau o priza in interiorul meu. Sa captez energie pozitiva. Sa adun ganduri fara tine in ele. Sa iti captez intreg sufletul..


Razboaiele mondiale? Cruciadele? Razvratirile triburilor? Mici copii..Se ridica la cer strigate acute. Strigate ce privesc explozia sangeranda, spumeganda. Auzuri sfasiate ...


Un pui de somn stie cineva de unde pot cumpara? Un suflet agitat stie cineva unde pot depozita? Dar sa fie o spalatorie buna. Sa nu am nemultumiri la final.


Mi-e frig. In seara asta, patura moale nu-mi mai e de ajuns. O simt aspra, imi zgarie sufletul, imi zgarie interiorul. Traseaza mii si mii de linii adanci, atat de adanci ca nici sange nu mai curge.


In urechi, pe repeat o voce masculina. Cata durere canta. Imi rasuna non stop lectura lui pe note muzicale..Lectura sufletului meu. De seara. 


Inc-o incercare de a adormi. Cu fata lipita de perna, scurtez drumul gandurilor. Le tintuiesc de pat si cu ajutorul ghiulelelor ce-mi tin loc de pleoape, le pironesc caci le stiu esenta. 

Naravasa. 

Prea naravasa pentru ora asta. 

Sufletul meu vrea o pauza. 

Maine dimineata voi mai scoate o fiola de optimism din dulap. Acum e prea tarziu sa o pot injecta in siguranta.


Noapte buna! 

Ai fi mai fashion imbracat in caracter :)

Ce vrei? De ce ma cauti? Nu crezi ca e prea tarziu? Ma vrei inapoi. Nasol. Pentru tine. Eu am deja un alt drum. Nu spun ca mi se potriveste prea bine sau prea rau, spun doar ca e un altul pe care am pornit. Amintiri la care apelezi, momente evocate cu o semi-durere in glas, alinturi ce demult imi placeau..nu te ajuta la nimic, sa stii.Te obosesti degeaba. Scuze ? Sunt o doamna si de aceea nu o sa stii ce fac cu ele. La ce-mi sunt bune.

 Mi se par fenomenali oamenii care vin si-si cer scuze, de parca niste vorbe in vant ar muta muntii din loc. De parca fraiera o sa deschida bratele larg si o sa-ti spuna cu zambetul pe buze " Dar vai, cum sa nu te iert?! Vin` incoace sa te pup! " . La naiba! Imi pare rau ca ti-au placut prea mult filmele SF sau telenovelele, unde totul este numai miere si iar miere, iar finalul fericit este un must. Uite ca in viata reala nu stau lucrurile intotdeauna asa. Nu la mine cel putin. Ma lasa rece scuzele tale si tot ce-mi indrugi in urechile scarbite de prea mult timp de ceea ce insemni tu. Ai impresia ca daca ai poposit ceva timp in viata mea, voi fi mereu acolo la primul cel mai mic semn al tau? Haha. Ai gresit cu certitudine adresa si persoana. In caz ca atat ai inteles despre mine in atata timp, inseamna ca  ne-am pierdut vremea. Mai mult eu sau mai mult tu..Cine stie?! Nu regret nimic din vremurile acelea pentru ca atunci erai o persoana demna de iubirea mea, dar mai ales demna de respectul meu. Acum esti fix 0 barat. In prezent, nu esti nimic mai mult decat persoana careia i-as adresa pe strada un salut fugitiv din respect pentru ce a fost candva si...cam atat. Ca mai mult nu are de unde sa fie, nu are de unde sa vina. 

Stiu ca te gandesti de multe ori la mine, stiu ca sunt termen de comparatie pentru multe persoane care se perinda si se vor mai perinda prin viata ta, dar vezi tu..nu eu am fost cea care a dat cu bata in balta in stilul cel mai naiv, dar totodata cel mai scarbos cu putinta. Nu-i nimic, gradina e mare si ne suporta pe toti. Iar noi toti ne induram fericirea la fel cum ne induram si esecurile, pierderile si asa mai departe. Nu sunt dintre acele persoane care se preteaza la a isi vorbi de rau persoanele din trecut, de care m-a legat o perioada mai lunga ceva destul de intens, insa cu certitudine indiferenta mea de acum si scarba mea de imediat-dupa iti vor transmite mai mult decat ai fi vrut sa suporti. Nu te voi vorbi de rau pentru ca, desi nu stiu ce inseamna singuratatea, o vad ca pe ceva destul de sumbru si imi pare rau pentru tine. Mi-e chiar mila as putea spune. Ai ajuns sa o cunosti, sa o simti pe pielea ta, imediat dupa ce ai iesit de sub scutul fals al unor trairi intense de moment. Nu-i nimic. E totul ok. La urma urmei, eu am castigat o viata curata, tu ai obtinut o singuratate acuta. As vrea sa spun ca ma bucura faptul ca nu te regasesti in nici o persoana, ca nu iti gasesti nici macar un partener de discutii cat de cat pe aceeasi lungime de unda cu tine, insa vezi tu, ma lasa rece totul. Ma bucur ca sunt asa. Ma bucur ca m-am putut detasa si ca am putut observa la modul realist ce mult am castigat. Poate am fost prea mult. Prea mult pentru tine. Mai mult decat coloana ta vertebrala a putut duce. E ok. De persoane inferioare vei da la tot pasul, stai fara grija. Sa te vad cand vei avea nevoie de un interlocutor veritabil, de un umar primitor, nu doar de carne si oase. Doamne, ce ma distreaza situatiile astea...E un spectacol adorabil de privit meschinaria oamenilor. Hahaha..

  I`m gonna drink for that . 

Repeat over and over again pentru ca e superba! 

Sambata.

E momentul meu. Cald in casa, picaturi zgomotoase de ploaie pe balustrada balconului, muzica de un anumit fel si..liniste. Doar eu si toate camerele goale la picioarele mele. Daca tot a stricat ploaia planurile mele pentru seara asta, macar sa ma bucur de ea din interior. Sa n-o trag prea tare de urechi pentru ca cica incerc sa fiu mai buna, mai putin colerica. Mi-ar placea sa ies putin din decor printr-o discutie lunga la telefon cu un strain care sa ma surprinda placut, insa cum surprizele placute sunt din ce in ce mai rare, iar strainii din ce in ce mai putin interesanti si mai mult limitati, ne stavilim si noi poftele si ..mai turnam un pahar de vin. De fapt un sfert, ca sunt al naibii de frumoase uneori manierele. Parca si paharul cu picior se simte rasfatat cand nu e plin pana in buza si dat pe gat la foc automat cum se poarta la noi, ca vorba aia " alcoolul sa curga, problemele sa duca [...]" .

Etc etc etc ...

Trandafirii mei :)

Teoria ca teoria...

         Ai vrea s-auzi mai des cuvinte dulci din gura mea. Ai vrea sa-mi fie mai usor sa las trecutul in urma si sa te vad pe tine ca pe un potential viitor fericit. Insa vezi tu?!, nu e vorba de faptul ca stau agatata in trecut. Nu e nici macar vorba ca trecutul se simte mai puternic decat prezentul. E vorba de ce a facut trecutul din mine, de cum m-a construit ca pe un mulaj, de cum a sedimentat in firea mea diverse lucruri, diverse insusiri. E vorba de cum m-a invatat trecutul sa-mi percep prezentul, e vorba de cum m-a instruit sa-mi construiesc pretentii si drept urmare, nemultumiri. 

        Cand m-ai intrebat ce as fi preferat sa fiu de as fi putut alege, un geniu stresat sau un prost fericit, am raspuns fara urma de ezitare un prost fericit. Si nu pentru ca as fi un geniu, ci pentru ca sunt un om care intelege prea multe, mai multe decat as vrea de multe ori. Teoriile astea cum ca as vrea sa fug uneori, sa las totul in urma stii bine tu cum stiu si eu ca sunt simple baliverne, caci oriunde as merge, amintirile vor tine neindoit pasul cu mine, oriunde m-as ascunde, in lumina sau intuneric, printre straini sau mai putin straini, vocea interiorului meu, care inseamna totodata si trecut ma va urmari. Suntem construiti in asa fel incat nu uitam niciodata nimic. Doar sentimente se racesc sau se incalzesc gradual, doar noi imbatranim sau in functie de persoanele de langa noi intinerim, insa niciodata nu uitam, oricat i-am spune unei persoane care ne-a inselat sau care ne-a gresit: " Stai linistit/a, am uitat totul". Vrajeala. Ingropam securea din varii motive sau stergem persoana respectiva din viata noastra viitoare, insa niciodata nu uitam. Mereu ne regeneram, ne construim-daramam-reconstruim. E un ciclu, e uman, suntem noi.

 Iti apreciez maturitatea, intelegerea, rabdarea mai ales, caci stiu ce mult valoreaza tocmai pentru ca eu nu o am, insa stiu ca te doare, vad ca te apasa si ma simt neputincioasa. Sa nu crezi ca fac ceva inadins. Poate mi-ar fi si mie mai bine sa ma apropii, sa las mai des garda jos, sa ma rasfat in viata ta fara griji suplimentare, sa ma alint la adapostul tau fara filme in cap si dorinte stupide in suflet. Insa..nu e tocmai usor, nu e tocmai la indemana acum, dar poate va fi. Nu ti-am promis si nu iti voi promite nimic. Dar daca vei ramane, cu siguranta vei topi usor-usor bucatelele de gheata ce se regasesc inca pe alocuri in cele 4 camarute ale dusmanului ce bate alert. Il vei invata putin cate putin sa faca pasi multumitori si treptat, se va transforma in prietenul tau. Desi il gazduiesc eu, poate va deveni chiar si prietenul meu. Momentan, inca se incapataneaza sa lupte singur, pe un front separat. Dar se va trezi el, micul nemernic, odata si odata.

Purificare.

                     In seara asta sunt doar eu, cana mea de lapte cu 3 in 1 si Adele. Sunt doar dorintele mele fierbinti, dar nu neaparat realizate, visele mele ardente, dar nu neaparat implinite, durerile surde, dar si amintirea celor mai acute si sangerande . Eu si cateva lacrimi pe alocuri. Mai iau o gura din cana mea prietenoasa, o mai dau din cand in cand cu viteza  la o parte sa nu se umple din greseala cu lichidul trairilor mele patimase, mai plang strambandu-mi boticul de "ratusca cea urata", mai plang cu zambetul pe fata, mai eu, mai putin eu, mai... Luna mai. 

                 Si culmea e ca zilele astea am trait chiar momente frumoase, am intalnit oameni dragi, am daruit zambete curate unor persoane curate, insa azi se pare ca sufletul meu s-a decis sa-mi deruleze in fata ochilor filmul ultimului an..Da, secvente din ultimul an. Se desfasoara atat de repede incat uneori nici nu apuc sa regret ceva ca ma trezesc in fata unei alte imagini, unor alte persoane. Ma trezesc in fata mea iubindu-ma pentru ca am trait intens tot ce a aparut in drumul meu, plesnindu-ma usor din cand in cand la amintirea unor momente in care puteam fi mai diplomata ( la naiba, de cand lucrez la capitolul asta si parca tot nu vrea sa se lipeasca nimic de mine), mai asa sau mai altfel. 

                 Am momente in care simt ca viata trece pe langa mine, ca o dorm sau o mananc si ca nu fac destule, ca nu construiesc destule amintiri pentru batranete, cand ma voi legana ca o bunicuta adorabila intr-un leagan de lemn, undeva la aer curat, crescand un caine frumos, gigantic, dar mai ales flocos. Cu toate astea, de cate ori ma decid sau de cate ori se nimereste sa trag linie pentru anumite perioade de timp, raman placut surprinsa ca n-a trecut viata chiar asa neinteresant pe langa mine, ca sufletul nu mi-a fost chiar atat de sedentar, iar pasii nu mi-au fost doar in jurul casei aliniati. Si zambesc. Cateva secunde, caci mai apoi incep sa rad. Si rad de nebuna. Rad in hohote fara sa pot spune exact de ce. Rad cu mine, rad de mine, rad ca e sanatos ( face tenul frumos, glezna subtire si sufletul dichisit). Si stii ce e bine? E bine ca totusi teste psihologice nu se fac tuturor si mai ales,nu frecvent. As avea mari probleme cu asta si probabil ar trebui sa renunt la una dintre marile mele slabiciuni: condusul. Dar vorba aia, totul e bine cand se termina cu bine. Analize nu facem, doctorii nu cer, statul nu cere, mai plangem acum, mai radem schizofrenic peste 3 minute si inchidem naiba Adele si dam play unei melodii mai cu viata. Ca daca tot avem o viata, sa n-o plangem chiar pe toata. Ca daca am o viata, sa o rad pe toata. 

               Si stii ce-mi place la mine? La noi, la oameni in general..Puterea de regenerare. Si nu spun neaparat ca sunt sau nu de acord cu legenda pasaricii magice ( nu ca n-ar fi toate magice pt cate cineva), care a renascut din propria cenusa etc etc, spun doar ca mi-e drag sa vad oamenii in fata ciclicitatii. Imi plac fetele lor schimonosite de teama, fetele lor radiind de fericire nebuna, bratele lor stranse tare pe langa corp atunci cand se simt singuri, bratele larg deschise atunci cand se simt singuri, dar e cineva acolo de care sa se lipeasca si sa fure putina caldura. Imi place ca am simtit la viata mea dureri ce mi-au luat aerul complet, imi place ca am dat peste oameni care au reprezentat ei insisi aerul meu, imi place ca am dat peste nenorociti cat si peste nenorocite, imi place ca am gasit si oameni calzi, care au demonstrat ca mai exista suflet si nu doar scopuri mici, imi place ca am putut iubi si inainte, dar si dupa ce am cunoscut sentimente mai negre, imi place de mine si cand plang infundat in perna de scot sufletul din mine prin glandele lacrimale, dar imi place si cand rad cu lacrimi, zgomotos, incat se intoarce lumea pe strada, imi place ca traiesc, dar mai ales ca stiu sa traiesc frumos, fara sa distrug ce e in jur.

             Si o sa mai plang si o sa mai rad, o sa mai doara, o sa se vindece, o sa mai iubesc, o sa ma mai daruiesc, o sa mai ignor, o sa mai biciuiesc din priviri, o sa ma mai vait ca nu-mi gasesc sutiene si o sa ma mai bucur ca imi gasesc fuste, o sa prefer oamenii nesimtiti oamenilor prosti, o sa iubesc mereu laptele si o sa detest spanacul, o sa ma iubesc pe mine sincer si curat si voi iubi profund si frumos din nou si din nou ..si astfel, la batranete, din leaganul acela de lemn voi plange si voi rade cu drag la adapostul vietii ce intr-adevar nu a trecut degeaba prin curtea mea.

Sa traiti! :)

Ma bucur de gustul cafelei de calitate pe buze, ma bucur de o carte buna la racoare ce ma desprinde total de visele mele, de dorintele si de planurile mele..

Ma bucur de zilele incarcate si de persoanele care ma fac sa rad si sa ma bucur de  cat de activa a devenit viata mea..

         Uneori insa alunec pe panta abrupta a monotoniei si ajung sa stramb din nas la orice si oricine, meteahna tipic femeiasca ..Mi-ar placea atunci sa devin invizibila sau macar sa ma pot retrage undeva singura, fara sa intereseze pe cineva de mine pentru cateva zile ...Nu sunt sanatoase nici pentru mine,  nici pentru cei din jurul meu momentele in care am astfel de apucaturi ( apucaturi barbare de femeie in pragul menopauzei ), insa la naiba, sunt om, sunt femeie mai exact si trebuie sa parcurg si eu toate etapele feminitatii ca vorba aia, nu mi-ar placea sa devin una dintre acele mici si simpatice fiinte care sunt mangaiate mereu intre urechi si hranite din diverse vase colorate pe jos. Atata perfectiune ar dauna puternic si imaginatiei si existentei si cu siguranta sufletului meu ..

       In alta ordine de idei, cel mai important lucru ramane faptul ca  azi imi e bine.  Imi adun energie din ghinioanele altora, care imi deshid ochii din ce in ce mai des asupra norocului ce sta pe langa mine cam la tot pasul, imi adun o stare buna din lucruri mari si evidente, dar si din multe detalii ce ma fac constientizez ca inca stiu sa ma bucur de lucrurile mici, de aspectele care la o privire mai atenta pot schimba totul.. Si daca m-ar intreba cineva cum de inca reusesc sa imi pastrez optimismul asta exacerbat in ciuda multor evenimente din viata mea sau daca m-ar intreba cum  pot fi la orice ora din zi si din noapte gata sa glumesc, sa tachinez, sa ma simt bine, sa dansez de nebuna si multe altele as raspunde cu siguranta " pentru ca nu am nimic de pierdut si pentru ca am invatat sa ma tem mult mai putin de ce va veni"  ..Pentru ca desi suna paradoxal, firea mea si norocul m-au ajutat sa culeg numai caramizi bune , iar cand caramizi de factura proasta au rasarit usor-usor pe drum, anumiti factori externi sau interni au complotat ei asa frumusel in ajutorul meu si au pornit sita aia fina din dulap pana ce s-a cernut tot ce era de cernut imprejurul meu. 

La naiba, ma iubesc si dansez pentru asta!

     Unduiesc solduri fericite pe ritmuri alerte si amestec decolteul in sutienul cel nou si primitor asa cum in camera de alaturi un suflet drag amesteca in blender fulgii de gheata si continutul pentru multe Mai Tai-uri ce vor alinta papilele-mi entuziaste. 

La multi ani barbatilor azi si bucurati-va de acest cadou minunat: eu si prietenele mele chiar suntem reale asa ca..sa bem pentru voi zic!   :) 

Pleaca, dar mai stai.

         Si nu vei sti ce simt. Nu-mi vei putea citi sufletul prin ochii-mi fosti inlacrimati pentru ca am decis sa le schimb hainele. Sa ii imbrac in rochite facute din multe straturi de voal, astfel incat si daca ai avea impresia ca percepi un arc de durere in cercul irisului meu, sa te pot invalui si sa iti spun ca e doar o perceptie gresita. Voi sta in fata ta si te voi asculta povestindu-mi cum te vei muta cu ea curand, cum vei lupta cu tine sa scapi de demonii ce te fac mereu sa devii schimbator si sa renunti la lucruri care iti fac bine doar pentru ca stabilitatea iti macina personalitatea putin cate putin..Te voi privi cum iubesti obiectivitatea din mine ce te sfatuieste sa iti asezi in ordine sertarele interioare, sa renunti la norii zbuciumatii ai tineretii tale naravase si sa aprinzi lumina intr-o camera ce ti-ar putea pregati o surpriza frumoasa: familia pe care niciodata nu ai simtit ca o ai. Iti voi zambi larg, voi rade la glumele tale cu pofta, voi face glume care te vor face sa razi cu lacrimi, ca de obicei, insa nici o clipa nu vei auzi urletul sufletului meu ce intinde mainile spre tine, vrand sa te lege fedeles si sa te arunce in interior, de unde nu ai putea fugi niciodata..De ar fi asta de ajuns..Ma vei strange in brate ca pe singurul suflet care a fost mereu 100% onest cu tine, insa nu vei sti ca in spatele zambeteului meu se ascunde o durere surda ce se confunda cu harta mea personala, o apasare ce nu imi lasa sistemul respirator sa functioneze la parametrii lui normali. Vei simti caldura, dar nu toata caldura pe care mi-as dori sa o simti, vei simti iubire, dar nu in felul in care as vrea sa o simti, vei primi o bunatate si sinceritate pe care rar le mai intalnesti, insa nu vei primi tot ce e mai bun din mine. Te voi iubi, dar voi fi acolo sa vad cum te straduiesti sa ajungi sa o iubesti din nou, doar pentru ca ea te iubeste, doar pentru ca..ii cunosti toate dedesubturile si nu ai energia si rabdarea unui nou inceput. Te voi tine de mana si iti voi fi alaturi, luptand din rasputeri sa ucid cat mai repede speranta cretina ca vreodata..Desi stiu ferm ca nu. 

Te iubesc si de ai sti, m-ai iubi mai mult, dar oricum nu asa, oricum nu indeajuns.