Purificare.

                     In seara asta sunt doar eu, cana mea de lapte cu 3 in 1 si Adele. Sunt doar dorintele mele fierbinti, dar nu neaparat realizate, visele mele ardente, dar nu neaparat implinite, durerile surde, dar si amintirea celor mai acute si sangerande . Eu si cateva lacrimi pe alocuri. Mai iau o gura din cana mea prietenoasa, o mai dau din cand in cand cu viteza  la o parte sa nu se umple din greseala cu lichidul trairilor mele patimase, mai plang strambandu-mi boticul de "ratusca cea urata", mai plang cu zambetul pe fata, mai eu, mai putin eu, mai... Luna mai. 

                 Si culmea e ca zilele astea am trait chiar momente frumoase, am intalnit oameni dragi, am daruit zambete curate unor persoane curate, insa azi se pare ca sufletul meu s-a decis sa-mi deruleze in fata ochilor filmul ultimului an..Da, secvente din ultimul an. Se desfasoara atat de repede incat uneori nici nu apuc sa regret ceva ca ma trezesc in fata unei alte imagini, unor alte persoane. Ma trezesc in fata mea iubindu-ma pentru ca am trait intens tot ce a aparut in drumul meu, plesnindu-ma usor din cand in cand la amintirea unor momente in care puteam fi mai diplomata ( la naiba, de cand lucrez la capitolul asta si parca tot nu vrea sa se lipeasca nimic de mine), mai asa sau mai altfel. 

                 Am momente in care simt ca viata trece pe langa mine, ca o dorm sau o mananc si ca nu fac destule, ca nu construiesc destule amintiri pentru batranete, cand ma voi legana ca o bunicuta adorabila intr-un leagan de lemn, undeva la aer curat, crescand un caine frumos, gigantic, dar mai ales flocos. Cu toate astea, de cate ori ma decid sau de cate ori se nimereste sa trag linie pentru anumite perioade de timp, raman placut surprinsa ca n-a trecut viata chiar asa neinteresant pe langa mine, ca sufletul nu mi-a fost chiar atat de sedentar, iar pasii nu mi-au fost doar in jurul casei aliniati. Si zambesc. Cateva secunde, caci mai apoi incep sa rad. Si rad de nebuna. Rad in hohote fara sa pot spune exact de ce. Rad cu mine, rad de mine, rad ca e sanatos ( face tenul frumos, glezna subtire si sufletul dichisit). Si stii ce e bine? E bine ca totusi teste psihologice nu se fac tuturor si mai ales,nu frecvent. As avea mari probleme cu asta si probabil ar trebui sa renunt la una dintre marile mele slabiciuni: condusul. Dar vorba aia, totul e bine cand se termina cu bine. Analize nu facem, doctorii nu cer, statul nu cere, mai plangem acum, mai radem schizofrenic peste 3 minute si inchidem naiba Adele si dam play unei melodii mai cu viata. Ca daca tot avem o viata, sa n-o plangem chiar pe toata. Ca daca am o viata, sa o rad pe toata. 

               Si stii ce-mi place la mine? La noi, la oameni in general..Puterea de regenerare. Si nu spun neaparat ca sunt sau nu de acord cu legenda pasaricii magice ( nu ca n-ar fi toate magice pt cate cineva), care a renascut din propria cenusa etc etc, spun doar ca mi-e drag sa vad oamenii in fata ciclicitatii. Imi plac fetele lor schimonosite de teama, fetele lor radiind de fericire nebuna, bratele lor stranse tare pe langa corp atunci cand se simt singuri, bratele larg deschise atunci cand se simt singuri, dar e cineva acolo de care sa se lipeasca si sa fure putina caldura. Imi place ca am simtit la viata mea dureri ce mi-au luat aerul complet, imi place ca am dat peste oameni care au reprezentat ei insisi aerul meu, imi place ca am dat peste nenorociti cat si peste nenorocite, imi place ca am gasit si oameni calzi, care au demonstrat ca mai exista suflet si nu doar scopuri mici, imi place ca am putut iubi si inainte, dar si dupa ce am cunoscut sentimente mai negre, imi place de mine si cand plang infundat in perna de scot sufletul din mine prin glandele lacrimale, dar imi place si cand rad cu lacrimi, zgomotos, incat se intoarce lumea pe strada, imi place ca traiesc, dar mai ales ca stiu sa traiesc frumos, fara sa distrug ce e in jur.

             Si o sa mai plang si o sa mai rad, o sa mai doara, o sa se vindece, o sa mai iubesc, o sa ma mai daruiesc, o sa mai ignor, o sa mai biciuiesc din priviri, o sa ma mai vait ca nu-mi gasesc sutiene si o sa ma mai bucur ca imi gasesc fuste, o sa prefer oamenii nesimtiti oamenilor prosti, o sa iubesc mereu laptele si o sa detest spanacul, o sa ma iubesc pe mine sincer si curat si voi iubi profund si frumos din nou si din nou ..si astfel, la batranete, din leaganul acela de lemn voi plange si voi rade cu drag la adapostul vietii ce intr-adevar nu a trecut degeaba prin curtea mea.