Teoria ca teoria...

         Ai vrea s-auzi mai des cuvinte dulci din gura mea. Ai vrea sa-mi fie mai usor sa las trecutul in urma si sa te vad pe tine ca pe un potential viitor fericit. Insa vezi tu?!, nu e vorba de faptul ca stau agatata in trecut. Nu e nici macar vorba ca trecutul se simte mai puternic decat prezentul. E vorba de ce a facut trecutul din mine, de cum m-a construit ca pe un mulaj, de cum a sedimentat in firea mea diverse lucruri, diverse insusiri. E vorba de cum m-a invatat trecutul sa-mi percep prezentul, e vorba de cum m-a instruit sa-mi construiesc pretentii si drept urmare, nemultumiri. 

        Cand m-ai intrebat ce as fi preferat sa fiu de as fi putut alege, un geniu stresat sau un prost fericit, am raspuns fara urma de ezitare un prost fericit. Si nu pentru ca as fi un geniu, ci pentru ca sunt un om care intelege prea multe, mai multe decat as vrea de multe ori. Teoriile astea cum ca as vrea sa fug uneori, sa las totul in urma stii bine tu cum stiu si eu ca sunt simple baliverne, caci oriunde as merge, amintirile vor tine neindoit pasul cu mine, oriunde m-as ascunde, in lumina sau intuneric, printre straini sau mai putin straini, vocea interiorului meu, care inseamna totodata si trecut ma va urmari. Suntem construiti in asa fel incat nu uitam niciodata nimic. Doar sentimente se racesc sau se incalzesc gradual, doar noi imbatranim sau in functie de persoanele de langa noi intinerim, insa niciodata nu uitam, oricat i-am spune unei persoane care ne-a inselat sau care ne-a gresit: " Stai linistit/a, am uitat totul". Vrajeala. Ingropam securea din varii motive sau stergem persoana respectiva din viata noastra viitoare, insa niciodata nu uitam. Mereu ne regeneram, ne construim-daramam-reconstruim. E un ciclu, e uman, suntem noi.

 Iti apreciez maturitatea, intelegerea, rabdarea mai ales, caci stiu ce mult valoreaza tocmai pentru ca eu nu o am, insa stiu ca te doare, vad ca te apasa si ma simt neputincioasa. Sa nu crezi ca fac ceva inadins. Poate mi-ar fi si mie mai bine sa ma apropii, sa las mai des garda jos, sa ma rasfat in viata ta fara griji suplimentare, sa ma alint la adapostul tau fara filme in cap si dorinte stupide in suflet. Insa..nu e tocmai usor, nu e tocmai la indemana acum, dar poate va fi. Nu ti-am promis si nu iti voi promite nimic. Dar daca vei ramane, cu siguranta vei topi usor-usor bucatelele de gheata ce se regasesc inca pe alocuri in cele 4 camarute ale dusmanului ce bate alert. Il vei invata putin cate putin sa faca pasi multumitori si treptat, se va transforma in prietenul tau. Desi il gazduiesc eu, poate va deveni chiar si prietenul meu. Momentan, inca se incapataneaza sa lupte singur, pe un front separat. Dar se va trezi el, micul nemernic, odata si odata.