joi, 26 decembrie 2013

make it burn.

Cand nu gasesti cuvinte pentru ce simti, aprinde o lumanare. Cand nu stii cum sa umpli ceea ce nu simti, aprinde o lumanare. Cand nu ai vrea sa fii aici, ci poate acolo sau poate nicaieri, dar totusi undeva, aprinde o noua lumanare. Cand este aglomeratie in jurul tau, dar tot decorul plange a singuratate, mai ia o lumanare si da-i foc. Iar cand te-ai saturat de vechi si-ai vrea sa faci din nou ceva pentru intaia oara, pune-ti castile pe urechi, apasa play si...mai aprinde o lumanare. Toarna-ti un whiskey, pierde-te in muzica si in lumina calda a lumanarilor. Nu cauta sa vezi dincolo de ele. Rataceste-ti privirea in pahar, mintea in muzica si sufletul ...printre particulele aerului din camera. Fii mai singura ca niciodata si cauta linistea in izolarea temporara. Stinge lumanarile, mai toarna un whiskey si danseaza goala. Si-atunci vei fi uitat de tot si toate.