joi, 2 noiembrie 2023

Fiecare 1 Noiembrie 🙏🏻

 

Și dacă este ceva ce îmi place mult și îmi dă fiori pe șira spinării, acel lucru este rafinamentul catolicilor. 

[ E tare ciudat fără tine chiar și după aproape 5 ani, bico. 🤍 ]

joi, 27 iulie 2023

oază de bine.


Ador liniile deșertului de pe spatele bronzat al unei femei frumoase. Să imi pierd pașii minții pe un spate frumos bronzat, să simt că rătăcesc în orașul meu de suflet. Trăsăturile feței nu au relevanță în  momentul meu. 
M-aș putea pierde în acest peisaj ore în șir, pe plajă, în bătaia brizei sărate, cu pielea mirosindu-mi a ulei de cocos și cu ochii rătăcindu-mi printre dunele de pe spatele unui trup frumos sculptat. Nu aș mai avea nevoie de absolut nimic. Nimic în plus pentru decorul perfect al momentului meu. Cu marea în nări, deșertul în privire, briza și adierea de cocos pe piele, egoist afirm că acesta este totul meu. Momentul meu special. E bula mea de echilibru și pură fericire. Nezdruncinată. Intangibilă. 

*Momentul meu de "oare așa se simte Nirvana?!"* 

sâmbătă, 15 iulie 2023

cură de aer proaspăt.

 

        Locul în care mi-am țintuit trupul preț de o săptămână. Prima săptămână din primul concediu de trei săptămâni din viața mea. O săptămână în care am evitat dialogul cu toată lumea, am mâncat strictul necesar, am dormit mult, am citit și mai mult și, mai ales, am avut grijă de mine. De ritmul meu. M-am lăsat pe mâinile ritmului meu, acela necenzurat, nelimitat de rațiune, simțul ridicolului sau alte opreliști „umane”. Mi-am lăsat ritmul să controleze tot, să îmi stăpânească acțiunile și să aibă grijă de nevoile mele cele mai sincere și nefațetate estetic.

***

        Cam atât de răsunătoare este epuizarea mea din interior. Lehamitea de tot dezechilibrul acesta care pare să nu-și mai ducă pașii din grădina mea. 

***

            Balansoarul acesta și cărțile - multele cărți - mi-au umplut timpul cu personaje, situații, sentimente, trăiri ce nu-mi aparțineau (din fericire, nu și ele). Mi-au schimbat direcția gândurilor și în sfârșit masa zilnică nu a mai servit doar felurile obișnuite: el, jobul mediocru și insuficient pentru viteza gândurilor mele și potențialul energic din dotare, de care nu reușeam să scap (jobul), cele câteva kilograme în plus față de greutatea pe care eu o simțeam ca ideală pentru mine. Stări peste stări, una mai nărăvașă și obositoare ca cealaltă, tensiunea care nu-mi părăsea gândurile și reacțiile, golul din stomac, care nu voia neam să dispară și, mai ales, furia din anumite momente, la gândul că pentru a doua oară, sunt parte din același film, având la bază același tip de alegere ... 

        Prima dată am înțeles karma. M-a durut al naibii de tare, dar am înțeles. Fusese nedrept (poate) că nu-mi ținusem în frâu sentimentele dospite de atâția ani, așteptările și visurile de ani și ani de zile și luasem (nu cu forța, căci nu e ca și când pusesem cuțitul la gâtul cuiva pentru o alegere) un tată de lângă copilul său (24/7). 

    Dar acum?!

        Nu făcusem altceva decât să mă las văzută. În toată splendoarea, în toată vulnerabilitatea și puterea, în ... totul meu, pentru bărbatul a cărei simplă prezență îmi transmitea că va fi stâlpul meu, soțul meu, tăticul dulce al Evei mele ...

    Și iată-mă aici. Tot aici. 

Același nume,

altă poveste,

aproximativ același final.

***

sâmbătă, 17 iunie 2023

scurtă explozie

 

     Dragi doamne și domnișoare, care ați găsit strategiile potrivite pentru a suporta un bărbat, același bărbat, ani la rândul, vindeți ponturi? Veniți și în sprijinul celor pe care compromisurile, în special cele pornind din diferențe de nivel de educație, cultură, maniere, le frustrează, ulterior tensionează și, mai apoi, determină să pună punct unor ecuații? Ecuații în care au intrat cu inimă deschisă, cu optimism, cu drag pentru celălalt, dar mai ales cu multă chimie (și nu neapărat/numai sexuală).

    Cum faceți să nu simțiți visceral nevoia de a-i crăpa capul omului căruia îi repetați la nesfârșit anumite lucruri și despre cum e util să fie făcute unele lucruri? Cum faceți să nu simțiți nevoia să-l minimizați în cuvintele adresate, voi având în față un adult la o vârstă la care, fiindu-i adresate cuvinte în limba nativă, te-ai aștepta să le înțelegă și, evident, rețină?!

vineri, 6 ianuarie 2023

Liberă


 La început de an, răsfoind instagramul, am dat peste o postare de la @curierul, care mi-a plăcut tare mult și i-am pus screenshot-ul acolo, în folder-ul pentru suflet (to be followed). Nu se știe niciodată când e nevoie de o minune din "buzunarul ascuns". Și făcea @curierul acolo o recomandare super drăguță (și super utilă - simt eu - pentru finalurile acelea de an în care ne spunem că anul terminat nu ne-a fost tocmai bun/pe plac), să punem în ianuarie, în camera noastră, o cutiuță goală, în care să adăugăm, în fiecare săptămână un bilețel cu un lucru bun care ni s-a întâmplat (iar în ajunul Anului Nou, să golim cutiuța și să recitim câteva dintre lucrurile mișto de care am avut parte pe durata anului). Săptămâna asta ("alintată" de o răceală horror, gânduri peste gânduri despre planuri și-alte planuri, așteptări și alte cele "agitătoare") momentul "bun" pe care îl aleg pentru cutiuță, căci m-a răsfățat al naibii de tare (și merită share-uit) este fix momentul acesta de aici, de pe o băncuță la Saint Roastery, când toată lumea este la serviciu, iar eu sunt liberă (|satisfacția ușor răutăcioasă de a fi liberă fără concediu|), soarele e  TOT aici pentru mine, îmbrăcată cum nu-mi stă în fire (în "trening"), checul cu lămâie de aici e la fel de divin ca de obicei, iar mocha latte-ul (*a se citi laaaaaatte) din colecția de iarnă e combinația perfectă de copilărie (cacao delicioasă) și maturitate (cafea de specialitate). Și zâmbetul e on point! (iar pe lângă mine șervețele, picături de nas și  alte instrumente atrăgătoare)

Ps: Doamne, cât chec cu lămâie poate încăpea într-un singur porumbel! Măi, băiatule, ușurel, să nu te ia arsurile! 

joi, 5 ianuarie 2023

Îmi pare rău




| ☆ precum în aer, așa și-n sufletul meu,

prin labirintul de vintre, emoții și-atomi de răceală și semne de ... 

punctuație,

vaporii de turtă dulce și de nu-chiar-pe-cât-de-dulce-am-[...] se-nvârt amețitor ca într-un scenariu pe repeat, ce se impune schimbat.

Toată o cutie de chibrituri care abia așteaptă să ardă.

Toată.

Într-o cameră. Un oraș. Un vârf de munte înzăpezit, cu lemne trosnind aproape sau poate ... sub apusul din Algarve. 

Cândva, cumva.

Zâmbind alene lângă-un ocean. 

De apă, de el, de lucruri ce nu s-au pierdut.

[🤍]