sâmbătă, 27 august 2022

No signal

Un week-end deconectat. 

Un pahar cu picior, plin cu Sangría și fructe proaspete, o cană mai veche decât însăși existența mea,  cu cafea făcută la ibric  - ca de fiecare dată când vin aici, o carte plăcută mie, o farfurie de lut, pe care tronează struguri albi proaspăt culeși, brânza de capră și feliile mici de pâine prăjită. Unt pe o altă farfurie frumoasă și dulceața de smochine, făcută de mama, mai la dreapta puțin. 

În locul în care nu contează nici dacă te-ai îngrășat, nici unde trebuie să te afli de luni până vineri, nici  cu ce te îmbraci sau dacă te îmbraci. Locul în care nu interacționezi cu oameni ieftini și nici din tine nu mai iese tot ce-i mai rău.  Unde nu mai e nevoie să îți pui întrebări, ci e perfect în regulă dacă doar îți tragi sufletul. Unde timpul nu mai pare limitat și îți dai voie să te bucuri pe deplin de tot ce alegi să faci, fără presiune. Fără alte gânduri sau remușcări.

• Liniștea chiar s-a născut la sat. •


joi, 25 august 2022

o miercuri

 
     am adorat să mă las răsfățată de o apă tonică rece și de un cappuccino corespunzător, într-o grădină unde, din fericire, nu se auzea, în cea mai mare parte a timpului, decât liniștea. 
     doar Marcel, cățelul veteran al locului, se mai înflăcăra din când în când, certând câte o pasăre. Neobrăzata! Să nu se lase prinsă de el?! 
       puține mese, oameni și mai puțini, care își vorbeau aproape în surdină și senzația aceea că încă se poate, încă poți nimeri în locuri frumoase, cu oameni civilizați. 
     PS: și puțin ajutor pentru glicemie, desigur. Doamne fere' să pățesc ceva neortodox!

miercuri, 24 august 2022

Iuhu, să fie iar un trafic nebun!


Brățările de gleznă îți amintesc de mare, de cafelele bune băute la primele ore ale dimineții ascultând valurile, de rochițele vaporoase care nu acceptau companie nici măcar de la o minusculă geacă de blugi aruncată de formă pe umeri, iar uneori parcă nici lenjeria nu mai părea indispensabilă.

Iar azi, dimineața mă prinde bând cafeaua în vârf de pat, îmbrăcată în halatul meu pufos de toamnă-iarnă și așa bătrânește, parc-ar merge și ceva ușor tras peste glezne. E amuzant cum îmbătrânesc verile, e interesant cum îmbătrânesc și eu.

...și iar îmi promit că la anul, voi sta 2 săptămâni de concediu de vară la mare, fără a mai mișca de pe plajă. 

De fapt, nu. Anul acesta voi fi si mai arogantă: îmi promit că la anul, concediul de vară va fi de 3 săptămâni și acelea toate la mare. Pam-pam! 

PS: dar cică tot 30 și ceva de grade vor fi astăzi.  Așa că momentul meu de toamnă va dura fix până puțin mai târziu. #bucurie

marți, 23 august 2022

Azi e una dintre-acele zile în care nu.


Uneori, poți fi pachetul complet la adresa greșită. Asta nu te face "mai puțin" complet. Bea-ţi iaurtul cu rodie, bucură-te de rochiţa lejeră verde-mentă (un verde despre care nu am înțeles nici până acum de ce l-au botezat "mentă", el fiind atât de frumos pudrat) și de trecerea orelor până când vei afla de ce cântă racii, copile!

#mintdress #summerishyoghurt #excited #cinemaday

luni, 22 august 2022

Acasă


Dor de mare. 

La doar o zi de la întoarcere.

Unde cărțile se  întipăresc  în memorie și simți că nu îți alergi ochii  degeaba peste rânduri,  ca un stăpân câinele în jurul stadionului.

Unde bei suficientă apă și simți că ești un om responsabil.

Unde pielea prinde culoarea pe care o adori și emană aromă de soare și de cremă preferată.

Unde muzica bună cântă până în zori, iar tu te pierzi îmbrăcată frumos pe ritmuri plăcute sufletului, până ce amaretto sour-ul efectiv nu mai intră, visând la un duș și la patul curat, înainte (din nou) de a prinde răsăritul.

Unde nu contează cât mănânci sau ce bei pentru că ești ca în concediu, chiar de poate-i doar o fugă de week-end.

Unde nu te frustrează trezitul devreme.

Unde ador să fiu și unde aș fi adorat să mă fi născut. 

🌊🌊🌊


miercuri, 17 august 2022

To new beginnings


 Scrollând astăzi puțin Instagramul la primele ore ale dimineții, să alunece cafeaua mai bine, punându-mă la curent mai cu poze frumoase făcute recent de diverşi, mai cu ultimele minciuni aruncate în online de unii şi alții, am dat şi peste o vorbă de duh tare drăguță: "Little things make bigger things happen." Buăi şi chiar am simțit nevoia să-mi pun o dorință. Că mi-au ieşit 3, asta e altă poveste. Când zice omul neaoş că femeia-i nesătulă, apăi să-l credem că tare bine zice. Plec spre serviciu şi mergând pe trotuar agale, cu entuziasm ca de luni doar că miercuri, fix înainte de a intra pe poartă, îmi zic: "Hmm, parc-ar merge Latte-ul meu preferat cu amaretto de la 5 to go azi, fix azi, să simt că-i weekend-ul mai aproape", când de obicei, beau toate siropelile şi dulcegăriile de pe mapamond. Intru, comand şi aşteptându-mi cuminte rândul la fericire, îmi cad ochii pe tejgheaua doamnei amabile şi super drăguțe, ca de obicei, unde un pui de cocor Origami stătea atât de țanțoş, de parcă n-ar fi fost dimineață şi greu şi pentru el. Mi-a fugit gândul într-o clipită la acea frumoasă legendă japoneză, care ne promite că cine va plia 1000 de cocori Origami, va avea o dorință împlinită de zei. 

Panică! Eu - zero răbdare, zero talent pentru a plia măcar un cocor - 3 dorințe puse şi, la o matematică rapidă, 3000 de cocori datorie -. Nu arată chiar avantajos. 

Dar pentru sufletul meu, semnul acestui pui de cocor a fost azi mai mult decât aducător de bucurie şi speranță ♥️. Sunt convinsă că între aripile lui semețe, poartă un coş pentru mine, încărcat cu o porție de curaj, una de răbdare şi cea din urmă de voință, pentru a mă apuca de "lucrat" măcar la una dintre cele 3 dorințe ale copilului nesătul din mine 🙏🏻🤍

#randuripentrusuflet #hranapentrusuflet #lasatezguduitpentruatescuturadenenecesar #iubestecopile #imbratiseazapentruliniste #becurinoipentrudrumurinoi 

miercuri, 10 august 2022

Şi când zâmbeşte, până şi moartea prinde viață :)


Proaspăt ieşită din duş.

Dornică să-mi las aici acest moment pentru mai târziu. Fără fraze pompoase şi stil scriitoricesc.

Doar bucățele de suflet şi timp, scrise cu sufletul plin de bine.

Un prosop în jurul corpului.

Un altul învelindu-mi părul. 

Cremuită şi frumos mirositoare din cap până în picioare. 

O carte uşoară şi o cană cu lapte aproape. 

Aerul condiționat pornit şi cearceaful rece pe pat.

Acest moment suspendat în timp.

Şi nevoie de absolut nimic altceva.

♥️