joi, 25 februarie 2010

E dimineata si toarna cu galeata.

Mda...evident ca nu am reusit sa ma tin de "propunere"..E clar, nu sunt facuta sa am jurnal :)) .

Iar ploua.

Iar trebuie sa plec la facultate, parca in momentul cel mai nepotrivit.Dar, mai intai, sa aruncam niste ganduri anti-coerenta pe o "foaie" .

N-am bani.

Vreau sa beau o cafea la starbucks.

Vreau sa fumez un pachet intreg.

Vreau sa inteleg mai multe semestrul asta.

Vreau sa slabesc in urmatorul rastimp ( gen 1 an - 2 ) suficiente kilograme incat sa fac 69 fara complexe.

Vreau sa am un telefon care sa sune frumos.

Nu vreau sa mai am unghii sensibile.

Vreau sa lupt sa am mai multa rabdare cu cei din jur, ca asa poate - poate ajung sa am mai multa rabdare cand vine vorba de mine.

Vreau sa rad la fel de mult inca multi ani de acum incolo si sa vorbesc la fel de tare, incat sa ma auda si oamenii surzi .

Vreau sa fiu la piscina acum.

Te iubesc, mama !

Va compatimesc pe multi.

Te iubesc, Elena-Daniela ( cu cratima ) !

Mi-e dor de tata si de mistourile lui porcoase. " Dar ce domne? Eu lucrez numai pentru caramizile lu` maicata?! "

Mi-e un drag amical de Mihai, care azi va veni la facultate doar pentru ca i-am spus ca Diana a plecat acasa si nu am cu cine sa boschetaresc in pauza de 2 ore dintre curs si seminar, desi nu vroia sa vina.

Ascult reggae si imi amintesc de scanteile porno care zburau dinspre MGM spre mine.

Vreau sa primesc zambile mov sau albe, care sa miroasa , nu doar care sa aibe flori multe si dese.

Sper astazi sa reusesc sa imi tin telul deschis mai mult de 10 minute.

Azi mi-a facut mama lapticul de dimineata cu 3 in 1.

Weekendul asta sper sa ajung macar la un film francez de la Institut.

Vreau sa ma plimb cu rolele.

GATA, incep sa ma imbrac. E fara 10 si , teoretic, pe la fix ..maxim si 5..trebuie sa decolez. Frate, nu se mai opreste ploaia asta :-L .


PS: Ia sa mai postam si fara poza. De altel, ce poza s-ar potrivi ? Niciuna . Nu de alta, dar sunt o perfecta si nimeni nu se potriveste cu mine.Ma simt un geniu neinteles, dar asta e. =)) RETARDED :X :))

miercuri, 24 februarie 2010

Puiul de geniu se straduieste.

Mi-am propus sa scriu in fiecare zi pe blog, macar o saptamana. Avand in vedere ca un jurnal nu am reusit sa tin niciodata tocmai din comoditatea de a scrie cu pixul pe hartie cuvinte in sir…. let`s try it again..inc`o data, mai flacai !

Because viata mea momentan e o rutina, deci o sursa minima de inspiratie, voi scrie despre ultima carte citita si anume “Niste raspunsuri” , carte terminata acum 2 zile. Datorita faptului ca nu as putea spune despre ce este mai exact vorba in aceasta carte, din pricina continutului ei fragmentat atat ca forma cat si ca idei, ma voi rezuma la a imi spune parerea despre ea.

Pe scurt, mi s-a parut o MARE porcarie. Am avut maxime asteptari de la ea, in urma fragmentului recitat la “Razvan si Dani” , fragment de o incarcatura emotionala majora, dar si in urma melodiei create de trupa Taxi, intitulata ca si cartea, “Niste raspunsuri”, ce inglobeaza niste versuri de un adanc evident doar pentru o anumita categorie de persoane. ( Ah ce-mi place sa am fraze lungi, fara sa fiu stresata de remarcile vreunui profesor care sa imi repete de mii de ori sa le mai scurtez.Oricum, eu scriu, eu citesc, asa ca..MI SE FALFOA ! ha..huuuge sentences ! )

Insa, cartea…big fleosc…

O insiruire de intamplari , in care nu am regasit profunzimea ce reiesea din fiecare por al prezentarilor ce au precedat cartea, o suita de pagini din care singurele elemente care mi-au atras atentia au fost schitele lui Horatiu Malaele, absolut geniale si o pereche de randuri care am simtit ca mi se potriveste intocmai : “ am nevoie de…o multime de detalii din care sa compun pornirea de a ma dezbraca in fata unui barbat” . Ceea ce sincera sa fiu, mi se pare mult prea putin ..Dintr-o carte de 280 si un pic de pagini sa retii doar 20 de cuvinte ca placandu-ti, este putin penibil …

Intr-adevar, Raduleasca a avut inspiratia divina de a il pune pe Horatiu Malaele sa ii ilustreze cartea, dar de aici si pana la a-si insusi meritul unei editii bine realizate, este o distanta cam lunga, daca nu chiar una fara punct terminus.

Deci…ce inseamna aceasta carte pentru mine? 20 de cuvinte…si o descoperire…Horatiu Malele face niste desene super bine realizate…sustinand ideea ca un artist nu inseamna un om care exceleaza intr-un singur domeniu, ci un cumul de talente.


PS: Mi-as fi dorit sa ma apuc de o carte noua de pe lista “ to read” , dar ..in curand primesc bibliografia incomensurabila de la literatura franceza..deci…Pana la vacanta mare…ne delectam cu lecturi “scolare” .


Mi se pare asa dulcica , cu bucle ;;) .

luni, 22 februarie 2010

And in the end everything is pink .

Am chef sa scriu. Da, chiar am. Si cu toate astea, nu imi vine in minte nimic plauzibil despre care as putea scrie. N-am inspiratie nici cat negru sub unghie. Muza mea s-a dus probabil spre tari mai calde. Ma enerveaza lucrul asta. Ma scoate din minti chiar faptul ca nici macar gandurile mele nu au o anumita coerenta, incat sa le pot asterne. Tot ce stiu in acest moment e ca imi doresc sa infloreasca pomii, sa fie verde in jur, sa nu mai fie noroi, mocirla nici pe jos, dar nici in suflete.

M-am saturat de iarno-primavara asta urata, tipic bucuresteana. Mi-a ajuns sa vad pe jos numai negru, si ce mi-a ajuns cel mai tare e sa vad ca negrul acesta se regaseste atat de bine in oamenii din jur, in trecatorii care , involuntar, arunca o hartie pe jos, care voluntar, dau cu piciorul intr-un caine, biet locuitor al acestui infect spatiu citadin, care involuntar nu se spala pe dinti zilnic desi stiu ca vor merge cu un mijloc de transport in comun , pentru simplul fapt ca “ daca m-am spalat pe corp, de ce mi-as mai ingriji si gura?!” , care voluntar ar fura ciocanul pentru situatii de urgenta din autobuze, desi nu le-ar folosi la absolut nimic in momentul in care ar cobori din el…Este orasul in care traim, este mandra noastra capitala…Sunt oamenii rai care predomina, sunt sufletele mici si mintile inguste care sunt intr-o proportie covarsitoare.

Momentan, imi doresc sa fiu la mare..pe o plaja goala ( goale sunt oricum toate acum din cauza temperaturilor scazute si precipitatiilor abundente din ultima vreme) , cu o tigara in mana si un pachet langa mine, cu un latte in mana si inca unul de rezerva langa mine, cu prietena cea mai buna, privind valurile alaturi de mine, fara nici un cuvant si fara nici o intentie de cuvant, cu o plimbare la final pe stabilopozi, de mana cu ea, de mana cu singurul om care ma linisteste, care si daca se sparge digul in urma unui cutremur, stiu ca va fi tot de mana mea in momentul disparitiei .

N-am bani. Daca as avea, as da o fuga sa-mi implinesc dorinta asta. Ma simt foarte agitata. Nu dorm bine decat poate orele de dupa-amiaza cand le prind , la fiecare om din jur gasesc cate un cusur, la mama ma ratoiesc zilnic, nu suport aproape nici un om cu care intru in contact zilnic, iar noaptea am impresia ca nici nu dorm. Pur si simplu , ma foiesc in asternut vreo 2 ore pana reusesc sa inchid ochii, iar dimineata, cand ma trezesc , am impresia ca a fost doar o perioada de letargie noaptea, un interval orar in care am avut ochii inchisi, in care nu am fost in stare de nici o miscare, dar cu toate astea nu m-am odihnit. Nu imi pot numi noaptea somn, ci luptă continuă intre cearceafuri.

Nu vreau sa am pe nimeni. Mi-e bine singura. Am stat mult si m-am gandit daca singuratatea este cea care imi dauneaza, cea care ma agita, cea care imi taie pur si simplu cu o bara ca la examene orice potential zambet de pe fata. Dar nu, nu este ea. Imi e bine singura. Nu simt lipsa unui om langa mine, nu imi doresc sa ma tina nici un barbat de mana prin parc, nu imi doresc sa ma stranga niciunul in brate la fel cum nu visez la nici o pereche de buze asupra alor mele. Deci, the killer nu este singuratatea, insa victima, clar sunt eu.]

Ma simt ca in “Procesul “ de Kafka, implicata intr-un proces care ma are pe mine in centrul sau, dar care pare sa nu duca nicaieri, sa nu aiba nici o iesire logica, nici o rezolvare apropiata. Nu clachez, mai am mult pana acolo, dar nici bine nu ma simt. Imi lipseste ceva, si nu stiu ce , asta e partea cea mai urata. Probabil niste jocuri pe calculator care sa imi atrofieze ratiunea, sa ma acapareze in asemenea hal incat sa iau toporul cu care bate mama snitelele si sa incep sa imi decapitez parintii, sa apar la stiri si mai apoi, sa intru in puscarie unde sa imi petrec suficienti ani din viata care mi-a mai ramas. Hahaha , ce penibil . Nici acum nu inteleg cum pot unii oameni sa considere asa ceva posibil ,dar ma rog..Gradina lui Doamne-Doamne e mare si multi ii sar gardul.

Dar de ce totusi la puscarie?Pentru ca acolo oricum nu poti avea prea multe activitati, deci clar nu te poti vaita ca te plictisesti , sau că activitatile potentiale de petrecere ale timpului nu sunt suficiente, pentru ca de fapt acestea nu exista, asa ca nu iti poti macina marunt-marunt creierul cum o faci daca esti in libertate si stii ca iti lipsesc lucruri , dar nu stii care. Acolo nu poti spune ca iti lipseste ceva, pentru ca de fapt iti lipseste totul.

Si …s-a eliberat calculatorul.Yeey .Ma duc sa imi vizitez cafeneaua si ferma. Why? Cause I have to make some money. Si acum bag o moaca din aia cu ridicat spranceana si tuguiat buze, bag ce am scris aici – in laptop – pe stick , pun pe blog si …hit the road, Jack..la afaceri cu tine.


PS: But u know wich is the bright side? My ass smells like roses . Mmmm...yummy..Why? Cause my toilet paper ( sau cum s-o scrie) is pink and smells just marvellous. And so does my ass now :> .

luni, 8 februarie 2010

It`s gonna be ok.



Ma simt epuizata.Da, asta e cuvantul.Secatuita de puteri. M-a daramat complet ziua de astazi si e doar ora 14:00. Imi simt ochii grei care urla din dorinta de a se inchide, dar eu urlu si mai tare ca nu vreau sa dorm, vreau sa traiesc ! Ma simt de parca as fi plans zile in sir si nu e chiar asa..nu am plans chiar atat de mult...


Cred ca ma simt obosita si pentru ca nu reusesc sa ma odihnesc bine noaptea. Pentru ca desi ma bag in pat destul de devreme adorm foarte tarziu si chiar si atunci cand adorm in cele din urma, visez suficiente tampenii sau lucruri intense care sa imi agite somnul. Asa incat eu dimineata tot obosita ma simt. Bine macar ca am terminat sesiunea. Asta da, e o reusita. Ma rog..sper sa nu se adevereasca vorba "m-am innecat ca tiganul la mal" avand in vedere superbissima profesoara si superbissimul examen dat de catre aceasta . In fine, ce o fi o fi.

Ma simt atat de coplesita de tot ceea ce se intampla in jurul meu incat nici macar nu realizez ca am o saptamana de vacanta ce ma asteapta special pentru a ma odihni. Cred ca imi e teama ca nu o sa reusesc. Simt o stare de anxietate combinata cu tristete, dar si cu indiferenta, cu profunzime, dar si cu atata superficialitate. Doamne, ma simt ca o enigma, dar una din acelea care dau multe batai de cap. De ce o astfel de enigma? Pentru ca..la naiba...nici macar eu nu reusesc sa ma descifrez, nici macar eu nu simt ca am puterea sa ajung la o concluzie certa, nu doar la niste stari schimbatoare de la ora la ora ce nu imi bulverseaza doar sufletul, ci si putinul creier ramas odihnit dupa o sesiune absolut infioratoare.

Realizez ca nu am nici un fel de coerenta in ceea ce spun, iar daca nu am asta este doar pentru ca oglindesc de data asta perfect in cuvinte gandurile mele si pentru ca nu mai vreau sa le dau o forma draguta doar ca sa sune bine, ca sa sune literar...asa de blog , sa spunem. Scriu cu o viteza incat ma uimesc si pe mine...hmm..si asta nu e nici macar un sfert din viteza cu care alearga gandurile mele.Aproape ca ametesc, dar continuu si la sfarsitul postului, tot ce o sa fac va fi sa corectez greselile de gramatica pentru ca, dupa cum stii, sunt alergica la lipsa de cratime acolo unde este absoluta nevoie de ele, la lipsa de 2 " i" etc etc. Nu prea gresesc eu pentru ca, sa nu uitam, desi am probleme, ma doare capul, mi se rupe sufletul, mi se descompune creierul, eu raman o perfecta deci...sa nu ne pierdem simtul umorului chiar daca postul asta e tare emonel asa din fire.

Revin la suflet..Revin de fapt la o discutie cu mama de la masa, care aproape mi-a demontat si ultima farama a unui pilon de sustinere pe care il mai simteam, cat de cat, in preajma mea. Mi s-a rupt sufletul cand a bufnit in plans, mi s-a rupt sufletul si mai tare cand m-a facut inca o data sa realizez cat poate iubi fericirea mea si m-a sfasiat cu adevarat cand a trebuit sa recunosc ca " da domne, are momente in care ma citeste atat de bine, incat as insera`o drept cip in interiorul meu, pentru ca, cu siguranta ( scuze cacofonia, dar nu suport cuvantul "deoarece" ) mi-ar fi mai usor sa iau anumite decizii astfel " . Acele cuvinte " eu tin tare mult la baietelul asta" pur si simplu au pus capac. Le-am resimtit ca o secure ce nu vine sa taie in gluma ananasul de pe capul unuia si sa ii zgarie putin pielea capului ( cum sa faci frate asa ceva la o emisiune in direct, fara sa asiguri securitatea corporala a invitatilor ?! Tuamne..Danutz S.R.L...pana si titlul spune totul ), ci una care vine sa desparta un corp omenesc perfect in doua...taiand de la cel mai lung fir de par pana atinge podeaua..fara mila, fara nici o secunda de ezitare, ci doar cu o dorinta insetata de a rapune.


Mda..si am inceput sa plangem amandoua la masa, exact ca doua prietene foarte bune, ce isi stiu foarte bine durerile una alteia, si care simt nevoia sa planga impreuna pentru a se descarca, pentru a imputina povara ce atarna in spate intocmai cum pui aproape o casa intreaga in spatele unui asin si ii arati drumul, doar ca..eu sunt om si n-am rezistat .Am izbucnit in plans, desi nu imi doream asta, desi am luptat din toate rasputerile sa evit asta. Am vrut sa fiu tare, am vrut sa ma tin tare cat mai mult posibil , dar...

Sunt om, sunt varsator, sunt eu..aceea gogoasa care plange si cand se uita la serialul Lassie la televizor desi are 20 de ani, sau care plange si cand vede un cal obosit pe marginea drumului...Si eu speram sa rezist fara sa plang..Haha..am incercat sa ma mint singura ca pot..dar vezi tu ?! Oricat de puternic esti, oricat de implacabil vrei sa pari chiar si in fata ta, ai un suflet acolo deep inside, care nu poate ramane ca o stana de piatra in fata atator momente, secvente, sentimente, oameni ce au trecut prin viata ta..


Revin la ideea de baza. Ma simt epuizata. Simt ca obloanele mele cedeaza si pur si simplu simt nevoia sa ma duc sa imi turtesc pernuta cu Winnie the Pooh si sa dorm un somn care sa ma odihneasca si pe mine, intr-un final.


Nu e nimic coerent, logic sau vreo alta trasatura a ratiunii mai sus. Sunt ganduri, sentimente aruncate aici exact asa cum se dau de`a berbeleacul in mine, fara a se gandi la ceva mai mult decat la "trebuie sa ne rostogoliiiim " .

marți, 2 februarie 2010

Ça sert à réchauffer les coeurs.

Da, bai Danette, si uite ca am ajuns sa am si eu un post de ziua mea.

Nu stiu daca pentru prima oara..nu cred, totusi...dar astazi am inceput sa realizez foarte bine cat de mult conteaza sa mai existe persoane care sa te surprinda. Stii, cand vine ziua ta iti doresti mai mult ca niciodata sa ti se confirme cat contezi pentru ceilalti, sa te caute sa iti exprime chiar si prin aceleasi cuvinte banale ..."la multi ani" ...un gand de bine indreptat catre tine...Dar nu intotdeauna se intampla ca persoanele pe care le asteptai intr-un fel sa te caute, din diverse motive care nici macar nu conteaza , sincer. Stii ceva? Totul se invarte in jurul unor motive, explicatii, scuze eterne...

Si atunci...PUF...apar din senin oameni la care nu te-ai fi asteptat...poate pentru ca nu va leaga prea multe sau poate pentru ca va leaga mai multe decat realizezi tu...si iti spun niste vorbe calde si iti ureaza din suflet mult bine...cu tot ce poate el insemna. Sunt si oameni care iti gresesc cu o zi sau doua ziua de nastere, dar apreciezi ca s-au gandit la tine si realizezi cat sunt de dulcici prin simpla lor infantilitate dulce..prin acel spirit aerian care s-a chinuit sa tina minte ziua ta , dar..nah...a gresit si el cu cateva ore..ca doar nu mai era mult pana la 12 noaptea ?! :)).


Eh astea sunt momentele spontane, momente naturale, stari de bine rezultate din chestii neasteptate..care inseamna atat de mult...incat poate cei care le-au provocat nu realizeaza..dar..eu stiu...simt..daca nu sunt iubita de toata lumea, macar stiu ca multi se gandesc la mine azi..mai multi si mai frumosi decat ma asteptam eu..


PS: Asta e un post asa la inceput de zi a mea...E 10:48....To be continued .

M-am plictisit si insir din nou....

De data aceasta, torturi..Raman fascinata pe zi ce trece de cat de departe poate ajunge imaginatia unor cofetari si de cat de intrebuintat este martipanul desi ...cah..nu mi-a placut niciodata.


Bineinteles, exista si esecuri . De ce si-ar dori cineva un tort sub forma de iphone, butoi de vin , copil cazut pe spate dand disperat din maini si din picioare? In fine...






Iarnaaaa :X .


Eh..sunt atat de multe de atasat..dar pe langa plictiseala momentana, exista si lipsa de rabdare permanenta:D asa ca..gata..ce e mult strica ;))...to be continued..:P

M-am plictisit si incep sa insir locuri, stari, momente....

De ce sa nu fim de un penibil dus la extreme daca avem cu ce ?! Traiasca bunul-gust.



Pe aici imi place mult. Pe aici am descoperit cate zeci de feluri de creione colorate exista, cate tipuri de pensule se pot fabrica si ce frumos se vad toate randuite intr-un spatiu doar al lor.


Aici e cald cand tu vii de afara si esti inghetat. Aici au niste clatite atat de dulci incat ai jura ca nu vei mai pune gura prea curand pe ceva dulce. Aici vin doamne sa isi bea berea linistite si sa manance o supa cu crutoane singure si fara nici un stres.Aici stau prietene la taclale ore in sir fara sa le ridice nimeni cu o privire superioara si cu o nesimtire tipica romanilor , gen " nu consumati, afara ! " . Aici este acelasi chelner de atatia ani . Aici culoarea peretilor se imbina perfect cu cea a tavanului.Aici e ..ca acasa...Home ...



Una rea si doua bune...apreciaza optimismul.Ce e bun e lasat la urma .
To be continued....