Ti-as spune atat de multe ...Sustin acum cu fermitate si cu semi-regret in glasul mintii. Dar cu aceeasi fermitate aproape simt ca in fata ta de-as fi, ar fi tacere. Doar te-as privi. Ti-as darui o carte si ti-as lasa mirosul mainilor mele pe ea. Sa o mirosi din cand in cand, cu dor si pareri de rau poate tardive. N-as astepta un semn..n-as astepta mai mult de-atat..Sa te mai vad o data...Sa tac si doar sa-ti sar in brate, cu sarutari sa te acopar..In liniste, sa iti ofer cartea si sa plec..Cu greu. Cu mult prea greu si cu inima grea. Pe ritmuri de Mihaela Runceanu imi simt sufletul apasat..O respiratie greoaie isi aude ecoul in intreaga camera. Se izbesc expiratiile de pereti si se intorc chinuite la mine..incercand parca sa ma certe, sa imi vorbeasca..Dar eu nu inteleg. Ma uit in zadar si nu pricep nimic din ce incearca sa murmure. Doare. Ma simt doar certata..Ma simt atinsa adanc de vorbe dure, dar atat de-adevarate...In bezna totala se simte frigul..Se simte raceala taisului..Muchia intepenita de gerul noptii imi ameninta nesigura pielea gatului. Nesigura, dar totusi acolo..O simt..Ingheata sangele in vene..pieptul nu mai tresare..in interior se face liniste. Nu mai bate nimic..nu mai zvacneste nimic.. Oare ce-as putea s-articulez daca te-as intalni vreodat` in treacat? Ce ar fi de spus? Ce ar ramane neatins? Stiu sigur insa ca ti-as da o carte. Acea carte. Stomacul strans mi-a transmis clar ca e pentru tine cartea aceea. Dar pentru mine? Pentru mine oare ce ar fi? Ce ar mai fi ?! ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu