Peretele rece si alb in fata mea. Ganduri izbite de podea si ochi tulburi, ratacind printre amintiri mai mult sau mai putin consistente. O gura de whisky ramasa pe fundul paharului sclipeste in lumina unei lamanari negre, cu aroma de barbat drag. Imi va lipsi aroma ta din cand in cand, dar voi aprinde-un gand de dor si va fi bine. In cautarea linistii, voi curata oglinda in nestire. Voi lustrui, voi smotrui, voi lupta ca o descreierata pana reflectia va avea aceeasi stralucire de odinioara. Nu voi permite demonului sa imi puna oprelisti, nu-l voi mai lasa sa ma convinga atat de usor ca drumul e in lucru si sa o iau pe rute ocolitoare. Sufletul ma cearta, e satul de ocoluri, satul de aer de nerespirat. Ii voi da o vacanta. Si lui, si tie, si mie.
Arcuiri de spate sub atingeri de om slab, dar drag. Miscari incete, la unison cu inima-mi obosita..imi voi aminti mereu cu drag de ele. Nu voi permite sa devii un trup de ceata, particule de efemer impletite in consistenta mea. Nu ! Vei fi parte din mine pe veci pentru ca ai meritat. Ai stiut pentru o scurta perioada de vreme sa-mi patrunzi pielea, sa-ti adancesti mana in pieptu-mi ravasit si sa-mi mangai inima. Usor-usor s-a destins sub mangaierile tale, dar ..s-a speriat. Stia cum sa se comporte doar pana la un punct, atat fusese invatata. Si s-a instalat blocajul. Un blocaj visceral, imposibil de atenuat. Gust nedescris de amar, gust de spaima ratacind printre organe.
Creatura ce locuieste de ceva ani in casuta cu 4 camere prafuite a luat-o la fuga. A fugit cat au tinut-o picioarele si ..nu ai mai putut sa o prinzi. Ne-am indepartat intre noi, ne-am aruncat in noi si n-am privit in urma. S-a intamplat. S-a dispersat. Strigam dupa micuta creatura interioara sa se opreasca, sa ia un loc la masa si sa ma asculte. Doar atat, sa purtam o discutie, sa ii spun ca nu are de ce sa fuga, ca am facut curat si ca acum, o casa frumoasa, spatioasa si luminoasa o asteapta. Mi-era teama sa n-o pierd de tot..Oricum, o simteam atat de departe. Aproape ca nu-i mai gaseam locul in interiorul ce-odinioara ii fusese adapost. Am prins-o cu greu din urma, ne-am asezat pe-o banca si-am tacut pentru ore bune. Si ne-am spus atat de multe prin privirile scaparatoare aruncate pe alocuri. Si ne-am vorbit, am plans, am ras. Cu buze lipite si ochi frematanzi. Am apucat-o pe dupa umeri si usor, ne-am ridicat. A inteles ca o duc acasa si nu a spus nimic. Ce usurare ! Am pornit inspre casa, usor.. Doar noi doua. Mai putin agitate ca ieri, poate mai putin agitate ca maine.
Dar azi..ne ducem acasa. Eu cu ea. Din nou.
Si pentru restul..doar respect. Si multumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu